Condamnat definitiv după ce a violat o bătrână imobilizată la pat

Bărbatul din comuna Schela care în primăvară, de Paști, a intrat peste o vecină de-a sa în vârstă și imobilizată la pat pentru a o viola a primit acum sentința definitivă pe care au decis-o judecătorii în cazul său. Vasile Braia va petrece nu doar Crăciunul care urmează în spatele gratiilor, ci și alte câteva, pedeapsa dispusă de judecători fiind de 4 ani și 4 luni.

Decizia a fost luată inițial la Judecătoria Târgu Jiu, iar acum a fost confirmată de magistrații Curții de Apel Craiova, care au dispus și ca individului să îi fie interzis dreptul de a comunica sau a se întâlni cu victima sa ori cu rudele acesteia. În plus, pedeapsa prevede și obligația ca Braia să își despăgubească victima cu 10.000 de lei, bărbatul trebuind să suporte și 1000 de lei cheltuieli judiciare către statul român.

Pedeapsa în cazul său a fost pronunțată într-un termen atât de scurt pentru că inculpatul a recunoscut de la început acuzațiile ce i-au fot aduse, iar procedura simplificată de care a uzat acesta pentru a fi judecat i-a adus și o condamnare mai blândă decât ar fi fost pasibil dacă lungea procesul.

Vizualizări: 1,422

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: