Condamnat pentru profanare de morminte

Gorjeanul care în vara anului trecut s-a supărat cam pe toţi cei pe care îi cunoştea şi a mers într-un cimitir de lângă Turceni pentru a-şi vărsa nervii pe crucile de acolo şi-a primit acum pedeapsa pentru faptele sale. Bărbatul a recunoscut că a sărit calul şi a fost găsit inclusiv bun de plată pentru prejudiciile create.

 Constantin Zamfirache a avut probleme cu legea după ce a incendiat casa socrului său, în urma unui scandal cu acesta. El a fost încătușat atunci pentru o perioadă de timp, iar după ce a fost lăsat liber a mers acasă, s-a mai certat odată cu socrul și s-a dus în cimitir, unde a dărâmat crucile pentru care a fost acum condamnat penal. Una din cruci era a fostei sale soacre.

„Condamnă inculpatul Zamfirache Constantin la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte, parte civilă fiind Traşcă Ion. (…) condamnă inculpatul Zamfirache Constantin la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte, parte civilă fiind Oprişor Ana. (…) condamnă inculpatul Zamfirache Constantin la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte, parte civilă fiind Cauc Ion. (…) aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 luni, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv, 2 luni, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 5 luni. Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 17.08.2016 ora 00,10 până la 05.09.2016. Ia act că inculpatul este arestat în altă cauză”, a decis instanța, verdictul nefiind definitiv.

Vizualizări: 741

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: