Condamnaţi pentru că au furat de la CEO!

Patru bărbaţi au fost condamnaţi în cursul săptămânii trecute direct de la primul termen de judecată după ce şi-au recunoscut faptele, ei fiind acuzaţi că ar fi furat de la Complexul Energetic Oltenia, mai exact din cadrul Sucursalei Electrocentrale Turceni. Prejudiciul nu este unul uriaş, iar pedepsele sunt cu suspendare.

Gheorghe Neagoe a fost condamnat la 8 luni de închisoare, înlocuite cu un termen de încercare de 2 ani, fratele acestuia, Constantin, primind şi el 9 luni de puşcărie, înlocuite tot cu 2 ani de încercare. Doi ani de detenţie a stabilit instanţa pentru Marian Tudoraşcu, executarea fiind înlocuită şi ea cu 2 ani de supraveghere, la care se mai adaugă 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, ce ar urma să fie executate la Primăria Plopşoru sau la şcoala din localitate. Un al patrulea gorjean acuzat de furt calificat în acest dosar este Cosmin Gheorghe Gorjanu, care a primit 10 luni de închisoare. Acesta mai avea însă o condamnare de 2 ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, acum el fiind condamnat la executarea unei pedepse de 2 ani şi 10 luni.

În privinţa daunelor, CEO ar urma să îşi primească banii înapoi, dacă sentinţa de acum rămâne definitivă şi hoţii au cu ce să achite prejudiciul. „Admite acţiunea civilă şi obligă în solidar inculpaţii să plătească părţii civile S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A.-Sucursala Electrocentrale Turceni suma de 1.864,39 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale. În baza art. 276 alin. 1 Cod pr. pen, ia act că partea civilă nu a solicitat obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare. În baza art. 274 alin. 1 Cod pr. pen, obligă inculpaţii la plata către stat a sumei de 250 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei”, se arată în decizia Judecătoriei Târgu Jiu.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: