Condamnaţi pentru evaziune cu fier vechi

Patronii unor firme care au avut ca profil de activitatea colectarea de fier vechi şi materiale reciclabile feroase şi neferoase au fost condamnaţi de Tribunalul Gorj la închisoare cu suspendare. Afaceriştii, de etnie romă, provin din Târgu Jiu, Strehaia şi, mai ales din comuna ieşeană Gradjuri, acolo unde, în urmă cu câţiva ani, facturile fiscale fictive erau emise pe bandă rulantă, romii fiind convinşi că nu li se va întâmpla niciodată nimic. Acum ei au fost judecaţi şi pentru câte 177 de acte materiale, pedepsele fiind aplicate pe fondul recunoaşterii faptelor şi al achitării parţiale a prejudiciului.

Una dintre cele mai mari pedepse din dosar a fost dispusă pentru Aurel Gheorghe Stănescu. Acesta a fost condamnat la 3 ani şi 2 luni închisoare, dar pentru că mai avea condamnări anterioare de până în 2 ani şi 6 luni dispuse la Târgu Jiu, Iaşi şi Satu Mare, acum bărbatul s-a ales cu o pedeapsă mai mare. Pedeapsa finală prevede 6 ani şi 6 luni de puşcărie pentru Stănescu, din perioada respectivă urmând să fie scăzute zilele pe care acesta le-a executat fie când a mai fost în spatele gratiilor în calitate de condamnat, fie când a fost reţinut şi arestat preventiv cu ani în urmă.

Instanţa a dispus acum anularea sutelor de facturi fictive şi i-a obligat pe inculpaţi să plătească un prejudiciu de circa 212.000 lei. Pe palatele acestora a fost instituită măsura sechestrului asigurătoriu, dar, până acum, din alte dosare, statul nu a reuşit să recupereze vreun ban decât dacă inculpaţii au plătit singuri prejudiciul pentru a se asigura că primesc o pedeapsă mai blândă.

Vizualizări: 967

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: