Condescu a „prejudiciat” Pandurii lucrând gratis la echipă!

Rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj în dosarul fostului președinte de la Pandurii, Marin Condescu, și a adjunctului său Viorel Temelescu arată că munca lor la club era una „patriotică”. Fostul președinte nu a obținut venituri din funcția ocupată la echipă, dar, în schimb, constituie „un pericol concret pentru ordinea publică”, motiv pentru care și este cerută arestarea celor doi.

Conform documentului înaintat către tribunalul Olt, fostul președinte de la Pandurii „nu a obținut venituri financiare în urma activității derulate la nivelul clubului sportiv”, conform declarațiilor fiscale ale acestuia, aferente anilor 2009 – 2011. Precizarea din rechizitoriu este făcută în contextul în care procurorul de caz face referire la o cesiune de creanță pe care Marin Condescu și-a aprobat-o singur, în calitate de președinte al clubului, fără însă ca Pandurii să aibă către el o obligație certă și exigibilă. Contractul de cesiune de creanțe încheiat în anul 2011 între Condescu și Pandurii a fost făcut pentru ca fostul președinte să poată obține de la o bancă din Târgu Jiu un împrumut de 504.000 euro, bani care, ulterior, au fost introduși în contabilitatea clubului. Contractul de cesiune de creanțe prevedea cedarea către Condescu a jumătate din drepturile de televizare pe care Pandurii le avea de încasat de la Liga Profesionistă de Fotbal, LFP comunicând anchetatorilor că drepturile de televizare acordate pentru Pandurii pentru ediția de campionat 2011-2012 au fost de un milion de euro, plătibili în două tranșe.

Conform rechizitoriului întocmit de procurori, Condescu a încheiat mai multe astfel de contracte de cesiune de creanțe între club și persoana sa, „urmare a acțiunilor sale inculpatul beneficiind ilegal de peste 2.600.000 lei” din fondurile clubului Pandurii. Procurorul de caz susține că suma reprezintă, în fapt, diferența dintre sumele virate efectiv de clubul de fotbal către conturile personale și obligațiile reale, din contractele de împrumut sau comerciale stabilite în documentele contabile.

Circuite financiare sau „manevre” făcute să meargă echipa?

Condescu este acuzat că în perioada 2011 – 2013 a pus la punct circuite financiare care atestă în fals sprijinirea financiară a echipei de fotbal, acestea mascând ”obținerea ilicită a unor venituri materiale”. Fostul președinte este acuzat că și-a însușit necuvenit fonduri în valoare de peste 1,5 milioane lei, prin plata în plus a unor sume mai mari decât cele cu care împrumuta clubul. La suma respectivă se adaugă peste un milion de lei transferați „sistematic” către o firmă controlată de Condescu prin intermediul unei concubine a sa, după cum precizează procurorul de caz în rechizitoriu.

De asemenea, Marin Condescu este acuzat că și-ar fi însușit 266.000 de euro pe care i-a folosit în actele contabile ale clubului pentru plata unei datorii din 2010 către fosta echipă Internațional Curtea de Argeș. Plata a fost făcută în anul 2011 în condițiile în care obligațiile dintre cele două cluburi fuseseră stinse în anul 2010. În evidența contabilă a clubului Pandurii, suma de 266.000 euro nu se regăsește în acte contabile, ci doar într-un proces verbal încheiat în noiembrie 2011 din care rezultă stingerea datoriei , documentul fiind semnat de Condescu și reprezentanții clubului argeșean.

La dosar se regăsesc și mai multe contracte de împrumut încheiate între Pandurii și fostul președinte al clubului despre care se menționează că „suma a fost restituită integral”.  Conform rechizitoriului, în prezent Condescu are în derulare un credit ipotecar de 500.000 de euro, încheiat la 29 martie 2013 și scadent la 29 martie 2015, acesta fiind neachitat până în prezent. În același document se menționează că, în mai 2011, Condescu a împrumutat clubul cu peste 3,5 milioane lei, în luna noiembrie a aceluiași an clubul restituind 3 milioane de lei, în contabilitate fiind înregistrată doar suma de aproape 2,5 milioane lei, diferența de 544.100 lei fiind însușită „pe nedrept” de către inculpat. O parte din suma respectivă, 316.027 lei a fost înregistrată ca restituire a unui împrumut către firma Romriviera Grup, controlată de Condescu, iar restul de 228.073 lei a fost înregistrată și justificată drept diferență de curs valutar, în condițiile în care contractul de împrumut fusese realizat în lei, nu în valută.

Anchetatorii au descoperit și că firma controlată de Condescu a achiziționat patru autoturisme de lux, de tip Mercedes ML, trei fiind închiriate către Pandurii contra unei taxe lunare de 15.000 de euro, cea de-a patra mașină fiind oferită cu titlu de sponsorizare fostului președinte al echipei de fotbal. Achiziționarea autoturismelor s-a făcut dintr-o plată de peste un milion de lei pe care Pandurii a făcut-o către Romriviera Grup SRL în condițiile în care, susține procurorul de caz, clubul nu avea nicio obligație financiară către firma respectivă, mare parte din sumă fiind folosită „discreționar de către inculpatul Condescu Marin și concubina acestuia”. În rechizitoriul înaintat instanței de judecată procurorul de caz demonstrează și modul în care Condescu și Temelescu ar fi falsificat trei contracte de cesiune de creanțe cu firma care asigura tichete de masă pentru mineri și energeticieni. Documentele au fost falsificate cu ajutorul calculatoarelor și a unei imprimante ce aparține sindicatelor miniere pe care cei doi le conduceau în perioada în care au fost în fruntea echipei de fotbal.

Motive de arestare

Procurorul de caz solicită, pe aceste considerente, arestarea preventivă a celor doi inculpați, considerându-i un pericol public. Astfel, cei doi sunt prezentați ca fiind persoane cu notorietate la nivelul comunității, care s-au folosit de calitățile publice pe care le aveau în fruntea sindicatelor pentru a săvârși infracțiunile reținute în sarcina lor. Condescu este acuzat că, pentru a ascunde faptele de care este acuzat, și-a însușit registrul de procese verbale , ștampila și alte documente ce aparțin clubului Pandurii, fără să le restituie până în prezent, acestea putând fi folosite pentru falsificarea unor înscrisuri prin contrafacere sau alterare.

„Față de modalitatea în care s-au comis faptele, natura relațiilor sociale vizate, impun concluzia că lăsarea în libertate a inculpaților generează o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică , probele de la dosar constituind probe certe în acest sens. (…) În concret, lăsarea în libertate a inculpaților poate crea riscul exercitării presiunii asupra unor martori din cadrul Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu, cât și alterarea unor probe, având în vedere că inculpații au întocmit și pe parcursul urmăririi penale acte fictive care nu reflectă realitatea, pe care le-au folosit”, se menționează în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Nevinovat

Marin Condescu spunea ieri că nici el și nici avocații săi nu au cunoștință decât din presă despre finalizarea cercetărilor în acest dosar. Acesta reafirmă că activitatea sa la clubul Pandurii a fost una legală, lucru pe care îl va dovedi la instanța de judecată. „Am spus-o și o repet, nimic din activitatea de la Pandurii nu este de natură penală sau ilegală. Domnul procuror a calculat singur presupusul prejudiciu pentru că la dosar nu există o expertiză contabilă. Dacă ar fi fost făcută una acuzațiile acestea nu mai stăteau în picioare. Am lăsat clubul la plecare cu 3,5 milioane euro în conturi, deci nu văd unde ar fi pierderile. Actele și ștampilele nu au fost predate pentru că nici până acum nu s-a făcut un proces verbal de primire-predare a gestiunii. Nu am motive să îmi fie teamă, iar asta cred că s-a văzut și din faptul că m-am retras din toate funcțiile publice pentru a nu fi acuzat că mă prevalez de ele pe parcursul cercetărilor”, afirmă Condescu.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: