Condescu și Temelescu, ziua cea mai grea

Marin Condescu și Viorel Temelescu află în cursul zilei dacă duminică merg la vot plecând de la ei de acasă sau dacă le este adusă urna la ușa celulei pentru a-și putea exprima opțiunea electorală, asta în condițiile în care procurorul Emil Moța cere din nou arestarea lor preventivă.

Propunerea formulată de acesta a fost judecată marți, dar pronunțarea unui verdict nu s-a făcut imediat, judecătorii Tribunalului Olt având nevoie de un răgaz de câteva zile pentru a lua decizia cea mai dreaptă. Așa s-a ajuns ca înainte cu nici 48 de ore de alegerile care pot duce la reconfigurarea scenei politice de săptămâna viitoare, cei doi foști șefi de la Pandurii, criticați și făcuți în fel și chip de oamenii actualei puteri, să fie în situația de a aștepta o decizie care le va schimba și lor destinul, indiferent de ce vor decide magistrații. Verdictul de la Olt nu va fi definitiv, putând fi contestat, dar în cazul în care magistrații decid arestarea unuia sau chiar a ambilor inculpați, aceștia vor ajunge imediat în arestul Poliției, după care au posibilitatea să conteste la Curtea de Apel Craiova un eventual verdict negativ. Aici ar putea fi puși în libertate sau ar putea fi confirmat verdictul de la Slatina, toate acestea fiind scenarii pe care cadrul actual legal le permite.

În noiembrie anul trecut procurorul de caz a mai cerut arestarea preventivă a celor doi foști șefi de la Pandurii, dar două instanțe care au judecat cererea respectivă au respins-o din lipsă de probe. Acum solicitarea a fost reformulată, rămânând de văzut dacă la dosar există probe care să îi convingă pe judecători că au în fața lor doi inculpați periculoși pentru ordinea publică sau nu, caz în care judecarea celor doi va continua la Slatina cu aceștia în libertate.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: