Condiţiile stricte lasă săracii Gorjului fără ajutor de încălzire

Spre deosebire de anul trecut numărul dosarelor pentru ajutoarele de încălzire depuse la primării au scăzut considerabil. S-a ajuns în această situaţie, nu pentru că cetăţenii o duc foarte bine şi nu au nevoie de acest sprijin de la Guvern, ci din vina condiţiilor sunt mai stricte. Aşa se facă că în unele comune de la sute de dosare înregistrate anul trecut, în acest moment sunt numai câteva astfel de cereri.

Primarii gorjeni au sesizat că anul acesta numărul dosarelor depuse pentru ajutoarele de încălzire a scăzut considerabil, asta din cauza condiţiilor impuse de lege dar şi din cauza documentelor care ar trebui ataşate la cerere. S-a ajuns în această situaţie nu pentru că cetăţenii nu ar avea nevoie de acest sprijin sau nu ar îndeplinii condiţiile ci pur şi simplu nu deţin toate actele pe care trebuie să le conţină dosarul. În aceste condiţii, la Primăria Dănciuleşti doar şase persoane au depus cereri să primească subvenţii pentru încălzirea locuinţelor. „Vreau să vă spun că în această perioadă ne ocupăm în special pentru primirea dosarelor din partea celor care solicită ajutor de încălzire. Nu primim decât dosarele care sunt complete, adică deţin toate documentele impuse de lege. În aceste condiţii, până în acest moment numai 6 cetăţeni au solicitat acest ajutor de la Guvern“, a precizat Ion Andronescu, primarul din comuna Dănciuleşti.

Anul trecut 600 de dosare, acum numai 30

O situația deosebită este și în comuna gorjeană Godinești, unde numai câteva zeci de cetățeni au depus dosarele, în condițiile în care anul trecut au fost câteva sute de cereri depuse la primărie. „Vreau să vă spun că anul acesta nu o să avem foarte mulţi beneficiari de ajutor pentru încălzirea locuinţelor, asta pentru că mulţi nu îndeplinesc condiţiile sau nu au toate documentele necesare la dosar. În această situație dosarele care nu sunt complete nu le primim. Vreau să vă spun că anul trecut am primit aproximativ 600 de dosare, însă acum numai 30 de persoane au făcut cerere la primărie“, a declarat Gheorghe Corbeanu, primarul din Godinești.

Problema actelor de proprietate are rezolvare

Mulți cetățeni care pot beneficia de ajutor de la stat pentru încălzirea locuinţelor nu au făcut demersurile necesare pentru că nu au acte de proprietate pe locuințe. În aceste condiții mai mulți primari au cerut lămuriri de la Guvern și au primit răspuns. „Vreau să vă spun că foarte mulți cetășeni care nu au acte de proprietate pot beneficia de ajutorul de încălzire. Noi am cerut lămuriri la Bucureşti şi ni s-a spus că această problemă se poate rezolva dacă respectivii cetăţeni dau o declaraţie pe propria răspundere în faţa primarului în care susţin că imobilul în care locuiesc le aparţine. Sunt multe cazuri de acest gen, pentru că bătrânii în special nu deţin aceste documente“, a precizat Ion Ciocea, primarul comunei Bustuchin.

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: