Conducerea primăriei Turcineşti, în vizorul DNA

Scandalul alimentării cu apă de la Turcineşti a intrat în vizorul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, filiala Gorj. Aşa se face că a ajuns la audieri primarul, viceprimarul şi contabilul primăriei dar şi trei angajaţi de la Consiliu Judeţean. Pe scările DNA, primarul spune că oamenii vor avea apă într-o lună.

Presupuse nereguli au fost sesizate de consilierul local, Ion Şerbu, iar în urma articolelor apărute în presă, Direcţia Naţională Anticorupţie s-a autosesizat. Pe întreg parcursul zilei de vineri toţi au fost chemaţi pe rând să dea declaraţii.

„Nu îmi e frică decât de Dumnezeu“

Primarul comunei, Vasile Gogălniceanu, spune însă că acest scandal a pornit de la consilierul Şerbu. ”Mie nu îmi e frică, merg la DNA fără emoţii pentru că nu am făcut nimic. Totul a pornit de la consilierul local care nu face altceva decât să mă reclame cu gândul de a-mi pune oamenii din comună în cap, dar oamenii vor avea apă şi o să se demonstreze că totul este în regulă. DNA-ul îşi face datoria dacă am venit aici nu înseamnă că sunt şi vinovat“, a declarat primarul înainte de a intra la audieri.

Lucrarea de alimentare cu apă a fost evaluată la 50 de miliarde, bani proveniţi de la Guvern prin sprijinul fostului deputat, în momentul de faţă subprefect, Marcel Romanescu. În urma licitaţiei, lucrarea a ajuns să fie câştigată de constructor la suma 30 de miliarde, restul banilor nefiind justidficaţi. O altă sesizare făcută de consilierul Ion Şerbu este că puţul de alimentare are o adâncime de numai 185 de metri, deşi proiectul prevede 304.

Vasile Gogălniceanu spune că a obţinut toate avizele, iar oamenii vor avea apă până la sfârşitul acestei luni. “Deşi sunt audiat şi reclamat toată ziua eu îmi continui acest proiect. În momentul de faţă se lucrează la racordarea la enrgie electrică, iar până la sfârşitului lunii oamenii vor avea apă“, spune primarul. Lucrarea de alimentare cu apă trebuia să fie gata anul trecut pe 15 august.

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: