Conflict între Miron Cozma, liderul Roşca şi directorul Ghiga
Conflict la Cariera Roşiuţa între liderul de sindicat Nelu Roşca şi Miron Cozma, cel din urmă încercând ieri dimineaţă să stea de vorbă cu minerii. Cozma a fost întâmpinat de Nelu Roşca şi directorul Ion Ghiga, cei doi invitându-l pe Cozma să părăsească unitatea. „L-am abordat. Care e scopul, care e asta, că el a venit, că el face, că salvează, lumea l-a luat cu huo. Domnul Cozma i-a şi jignit, i-a făcut trompetişti şi a fost scos afară. A apărut şi directorul unităţii care l-a rugat pe domnul Cozma să părăsească unitatea pentru a lăsa oamenii să meargă la şut“, spune Roşca. Liderul din Motru crede că Miron Cozma este trimis de FNME. „A venit că a simţit că există loc şi pentru dumnealui, de vreun ciolan ceva. Dumnealui n-a venit de bună credinţă şi a venit pentru a călca o pedală care cred eu că nu face bine celor din minerit. Nu a venit de capul dumnealui, sunt oameni care au interes să-l aducă“, crede liderul Roşca.
Dan Pârvulescu şi Constantin Mitrescu de la FNME au declarat că nu au nicio treabă cu Miron Cozma şi nu ei sunt cei care l-au trimis la Roşiuţa. Miron Cozma a încercat să intre şi la carierele Jilţ şi Lupoaia, însă fără succes. (M.M.)