Consilierii angajaţi la primărie, suspendaţi de luna viitoare

Primarul comunei Schela va supune aprobării Consiliului Local un proiect de hotărâre care vizează suspendarea din funcţie a celor doi consilieri PSD, depistaţi ca fiind incompatibili de către Instituţia Prefectului. Edilul local spune că prin înlocuirea acestora va fi epuizată lista PSD. Pe perioada mandatului primarul Şerbănescu a demis doi consilieri, iar alţii doi şi-au dat demisia. 

Doi consilieri locali PSD de la Schela vor fi suspendaţi din funcţie după ce Instituţia Prefectului i-a depistat ca fiind incompatibili. Este vorba despre Eugen Hârsu, şofer pe microbuzul de transport elevi, şi Sorin Popeci, instalator la reţeaua de alimentare cu apă. Prin înlocuirea acestora PSD-ul îşi va epuiza întreaga listă pentru consilieri. “Ca urmare a ordinului venit din partea Instituţiei Prefectului, privitor la incompatibilitatea celor doi consilieri, voi iniţia un proiect de hotărâre ce urmează a fi supus aprobării Consiliului Local în şedinţa de la sfârşitul săptămânii viitoare pentru a fi suspendaţi din funcţie”, a declarat Aristide Şerbănescu, primarul comunei Schela. Edilul local spune că va proceda aşa cum i s-a impus, deşi nu vede cu ochi buni această suspendare. “Consilierii au fost declaraţi incompatibili pe motiv că fac parte din aparatul primarului deşi reprezintă personal contractual. Nu ştiu ce legătură are şoferul care efectuează transportul elevilor cu angajaţii cu care lucrez direct. Oamenii au atacat deja decizia Prefecturii în contencios administrativ. Oricum am cerut la partid să mi se comunice care sunt următorii pe lista. Dacă îi mai înlocuiesc şi pe aceştia aproape am schimbat toată lista PSD”, a mai precizat primarul Şerbănescu. La Schela, din 11 consilieri locali, 6 sunt membri PSD.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: