Consultanţă pentru şomerii din Băleşti şi Peştişani

SC Romair Consulting SRL, împreună cu partenerii săi, lansează seria seminariilor din cadrul campaniei de informare si conştientizare privind dezvoltarea durabila prin organizarea primelor seminarii după cum urmează: 21 ianuarie - în comuna Peştişani, pe 24 în comuna Băleşti şi pe 30 în comuna Daneţi, judeţul Dolj.

Aceste seminarii se desfăşoară în cadrul proiectul „Dezvoltare durabilă în comunităţi rurale”, implementat de către SC Romair Consulting SRL in parteneriat cu S.C. A&C Proiecte si Consultanta Manageriala S.R.L. si Fundaţia culturala Quo Vadis, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane desfăşurat in perioada aprilie 2012 - noiembrie 2013. Proiectul este implementat in judeţele Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj si Olt exclusiv in comunităţile rurale.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii resurselor umane din comunităţile rurale din Regiunea Sud Vest, prin atragerea si facilitarea integrării pe piaţa muncii in activităţi non-agricole si prin educaţie, consiliere si asistenta antreprenoriala. Grupul ţintă vizat de proiect este format din şomeri, persoane in căutarea unui loc de munca si persoane ocupate in agricultura de subzistenta.

În cadrul seminariilor Campaniei de informare si motivare in vederea căutării, găsirii si păstrării unui loc de munca se urmăreşte motivarea participanţilor in vederea diversificării modalităţilor de căutare a unui loc de munca si intensificarea acestor demersuri, dar si familiarizarea lor cu piaţa muncii din regiune si cu cerinţele angajatorilor.

Fiecare seminar va fi prilej pentru desfăşurarea concursului specific, cu premii in bani, concurs in care participanţii vor exersa metode de căutare si selectare a unui loc de munca adaptat calificărilor si experienţei date. Etapele concursului se vor desfăşura conform regulamentului de desfăşurare, document postat spre consultare si pe portalul proiectului: www.indrazneste.eu. (A.A.)

Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: