SURSE: Schimbarea lui Ogârlaci şi Răuţ, decisă joi de conducerea CE Oltenia

Schimbări în cadrul Complexului Energetic Oltenia! Chiar dacă toată lumea aşteaptă anunţarea noului manager privat şi a Consiliului de Supraveghere, schimbările nu-i vizează pe aceştia. Pe lista neagră ar fi directorul de Resurse Umane Ion Răuţ şi directorul Diviziei Miniere Vasile Ogârlaci. Decizia va fi luată joi.  Nici unul dintre cei doi nu au putut fi contactaţi pentru a-şi exprima un punct de vedere.

Potrivit unor surse din cadrul CE Oltenia, Vasile Ogârlaci nu mai este susţinut pentru postul de director la Divizia Minieră Târgu Jiu. Pentru acest post sunt vehiculate mai multe nume, Vasile Râbu, director la EMC Motru şi membru vechi al PSD, consilierul judeţean al PSD Daniel Antonie - directorul EMC Rovinari, sau Vasile Oprea Scorţariu - inginer şef în cadrul Diviziei Miniere. „Eu rămân la Motru, nu-mi doresc să-i iau locul lui Ogârlaci la Divizia Minieră”, a declarat Vasile Râbu, directorul EMC Motru, la Radio Omega.

Pe de altă parte, aceleaşi surse spun că nu numai Ogârlaci este pe lista de schimbări, dar şi directorul de Resurse Umane, Ion Răuţ. Această intenţie este surprinzătoare dat fiind că Răuţ este un apropiat al directorului Laurenţiu Ciurel, de pe vremea când amândoi erau şomeri şi-şi pierdeau vremea în cadrul unei asociaţii. Mai mult, atât Ciurel, cât şi Răuţ, sunt oameni de bază ai lui Dan Ilie Morega, cel care i-a făcut directori cu ani în urmă.

DECIZIE

Joi însă par să fie luate deciziile în cazul celor doi pentru că este şedinţă de Consiliu de Supraveghere. Oricum, până în acest moment nu a fost făcută o propunere scrisă pentru demiterea celor doi, iar până la proba contrarie nu este decât un zvon. 

Vizualizări: 262

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: