Consultaţiile la medicul de familie, doar cu programare

Gorjenii vor fi consultaţi de medicii de familie doar dacă înainte au făcut o programare. Consultaţia doar cu programare telefonică va intra în vigoare de la 1 Aprilie. O altă noutate este durata consultaţiei. Aşadar, oamenii nu vor beneficia de mai mult de 15 minute atunci când merg la control.

În Gorj, reprezentantul medicilor de familie spune că este o măsură foarte bine venită mai ales că oamenii îşi făcuseră un obicei de câte ori ieşeau din casă la piaţă sau la biserică să treacă şi pe la medicul de familie. „Mi se pare normal şi civilizat pentru că ştiţi cum e omul când se mai duce la piaţă sau la biserică dă fuga şi pe la medicul de familie să-şi mai ia o tensiune şi trebuie să se dezobişnuiască de astfel de obiceiuri. Însă trebuie să menţionăm că în această situaţie nu intră şi urgenţele deşi, nu noi ne ocupăm de ele ci salvarea”, a declarat Mihai Moisescu, preşedintele Patronatelor Medicilor de Familie din Gorj.

20 de consultaţii pe zi

Fiecare medic va fi obligat să-şi afişeze numărul de telefon pe uşa cabinetului iar de programări se va ocupa în principal asistenta medicală. De asemenea timpul alocat fiecărei consultaţii nu va depăşi 15 minute ceea ce înseamnă că un medic de familie nu va avea mai mult de 20 de consultaţii pe zi. „Omul va veni la medic doar când are o urgenţă nu să se plimbe şi va sta la consultaţie doar 15 minute, deci un medic nu poate avea mai mult de 20 de consultaţii zilnic. Va veni să se consulte doar când medicul are timp pentru el, dacă nu are alte programări, medicul decide ora şi ziua la care să vină”, a mai precizat Mihai Moisescu.

Cei care stau însă în mediul rural nu vor trebui să-şi facă programare pentru că fie nu ştiu fie nu au reţea de telefonie pentru a face acest lucru. „Această reglementare este doar pentru oraşe şi localităţi mai mari nu şi pentru satele unde nu există telefon”, a declarat Mihai Moisescu.

„Nu pot să scot pacientul din consultaţie“

Printre medicii de familie gorjeni părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte această hotărâre şi asta pentru că, spun ei, nu vor putea să respecte întocmai prevederile. „Noi funcţionăm cu un scop umanitar, nu pot să dau pacientul afară din consultaţie că a întârziat mai mult de 15 minute şi nici nu pot să refuz un om care vine neprogramat la mine ca să-l consult pe unu care are programare. Noi funcţionăm cu minimum 1.000 de asiguraţi pe liste că atât ne obliga Casa şi încercăm să nu avem mai mult de 20-25 de consultaţii pe zi deci nu ştiu cum o să ne conformăm”, a declarat un medic de familie din Târgu Jiu.

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: