Copiii din clasele primare duc în spate un sfert din greutatea proprie

Sute de  elevi din clasele primare riscă să dobândească afecţiuni ale coloanei vertebrale ca urmare a ghiozdanelor grele pe care aceştia trebuie să le poarte zi de zi în spate. În ciuda avertizărilor lansate în repetate rânduri de către medici, lucrurile au rămas neschimbate.

Ghiozdanele pe care elevii claselor primare sunt nevoiţi să le poarte în spate pot cântări până la un sfert din greutatea acestora. Limba Română, Matematică, Cunoştiinţe despre Natură, Religie, unele cu câte două caiete (de clasă, respectiv de teme), caiete speciale, penar, eventual pacheţelul cu mâncare şi sticluţa de apă. Toate acestea se regăsesc aproape zilnic în ghiozdanele copiilor. Luate individual, acestea nu cântăresc mare lucru, însă cumulată, greutatea acestora poate ajunge la 5 kilograme,  în condiţiile în care, un copil în vârstă de şapte ani are în jur de 20 de kilograme. Acest lucru poate duce la grave afecţiuni ale coloanei, tratamentul acestora necesitând o perioadă destul de mare de timp. Din acest motiv, medicii recomandă cadrelor didactice şi conducerii instituţiilor de învăţământ să alcătuiască în aşa mod orarul, încât copii să nu fie nevoiţi să ducă în spate o greutate prea mare. „Ghiozdanele grele pentru vârsta copiilor din clasele primare sunt o problemă destul de veche. În timp, acest lucru poate duce la afecţiuni ale coloanei vertebrale cum ar fi scolioza, scifoza sau lordoza. Pe lângă ghiozdanele grele, acestea pot fi cauzate şi de o poziţie incorectă a copilului în bancă sau acasă, la birou”, a declarat dr. Marius Boieriu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică  Gorj. Acesta le recomandă părinţilor o mai mare atenţie în alegere ghiozdanelor astfel încât, acestea să se aşeze cât mai bine pe spatele copiilor iar greutatea acestora să fie distribuită cât mai uniform. Directorul DSP Gorj mai recomandă părinţilor să le atragă atenţia copiilor atunci când aceştia adoptă o poziţie necorespunzătoare în timpul scrisului întru-cât, în timp, şi acest lucru poate duce la deformări ale coloanei vertebrale. Descoperite în fază incipientă scifoza, scolioza sau lordoza se pot trata, cea mai folosită metodă fiind gimnastica medicală însă, ca întodeauna, este mai uşor să previi decât să tratezi.

Ghiozdanele moderne, prea grele şi goale

Faptul că, uneori, ghiozdanele sunt destul de grele pentru copii este recunoscut şi de cadrele didactice. Acestea sunt însă de părere că o mare influenţă asupra coloanei vertebrale a copiilor o are, nu neapărat greutatea ghiozdanelor ci calitatea acestora. “Copii au în ghiozdane strict ce au nevoie la şcoală în ziua respectivă. Adevărul este că multe dintre acestea sunt de proastă calitate, nu stau cum trebuie pe umerii copilului şi în plus sunt foarte grele chiar şi fără cărţi în ele. Chiar am avut un astfel de caz în care un părinte a cerut ca fiul său să lase manualele la şcoală pentru că sunt destul de grele. În realitate, ghiozdanul, deşi unul foarte modern, era deosebit de greu. Noi, cadrele didactice, facem tot ce este posibil ca elevii să nu fie aglomeraţi nici fizic şi nici intelectual însă nici nu trebuie indusă ideea că elevii vin la şcoală ca la plimbare”, este de părere Emilia Ţuculină, institutor la Şcoala Generală “Al. Ştefulescu” din Târgu Jiu.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: