Copiii răniți în accidentul de la Țânțăreni, în stare gravă la spital

Cei doi copii răniți în accidentul cumplit de la Țânțăreni sunt, în continuare, în stare gravă. Fetița, de 12 ani, este în Terapie Intensivă, cu multiple traumatisme. Și fratele ei a fost supus mai multor intervenții chirurgicale tot la unitatea medicală din Craiova. Acolo a ajuns și mama lor. Cei trei erau în mașină, se pregăteau să meargă la școală când un camion pierdut de sub control a lovit patru mașini. Printre acestea, și autoturismul în care se aflau cei doi copii și mama lor. 

 

A fost o întreagă desfășurare de forțe la fața locului. Au ajuns acolo mai multe ambulanțe și pompieri. "A lovit maşina din faţă, a rostogolit-o, a dat-o în şanţ şi a luat podurile la rând. A intrat aici în maşina lor, chiar se pregătea fata să plece la şcoală. N-a apucat să pună contactul, că se asigura maşina şi asigura airbagurile şi săreau şi aveau o protecţie", a spus preotul din sat, care a fost printre primii care au ajuns la fața locului.

Bunicul copiilor e încă în stare de șoc. "A ras totul în drum. Mașinile parcate, capetele de pod, gardul. Ce putea să fie mai rău de atât? Nepoții erau cu nora în mașină, mașina era parcată în fața porții. O învârti de două ori și se opri în gard, apoi luă mașina mea, care era tot la poartă. O făcu praf și mai lovi una. Fata e în comă. E grav, grav. Băiatul intră în operație. Și mama lor era și ea rău. Abia vorbea cu mine. Se auzii ca o bombă!", a mărturisit bunicul celor doi copii.

Oamenii din zonă s-au speriat și pentru că mastodonul a distrus și contorul de gaze din zonă. "A început să se simtă miros de gaze, curgeau gazele. Le-am oprit repede pentru că ne temeam ca sare în aer", a spus un localnic. 

Șoferul camionului a fost transportat și el la spital. Mașina va fi expertizată și se va stabili și ce viteză avea în momentul în care s-a produs cumplitul accident.

Galerie foto




Vizualizări: 1,868

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: