Copil de 7 ani, rănit în accident

Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Novaci au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 67, în comuna Alimpeşti, a avut loc un eveniment rutier.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului, a rezultat că B.G.D., de 40 ani, din comuna Alimpeşti, judeţul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67, nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul care rula în faţa sa, autoturism condus de B.R.A., de 37 ani, din Târgu-Jiu, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a unui minor în vârstă de 7 ani, pasager în cel de-al doilea autoturism.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Aceştia au fost conduşi la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Vizualizări: 118

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: