Copil ţinut de judecători acasă, bătut de tată că nu cerşeşte

Unul din copiii familiei Bucur din comuna Văgiuleşti a ajuns într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj după ce a fost bătut crunt de tată. Băiatul de doar 12 ani a fost bătut pentru că a refuzat să meargă la cerşit prin sat, aşa cum i-au cerut cei doi părinţi, spun reprezentanţii Protecţiei Copilului Gorj. Recent, Protecţia Copilului a încercat să scoată patru din cei opt copii din familie tocmai pentru că părinţii sunt violenţi, dar instanţa de la Târgu Jiu a decis că micuţii trăiesc foarte bine în familie şi că nu sunt motive să fie încadraţi în sistemul de protecţie socială. ”L-a bătut tatăl, au avut o altercaţie pentru că l-au trimis din nou la cerşit prin vecini şi copilul nu a vrut. În urma altercaţiei, băiatul a fugit, s-a dus la nişte vecini care au anunţat Poliţia şi Poliţia l-a adus la noi, la centrul de primire în regim de urgenţă. Este lovit la cap, s-a lovit în timpul altercaţiei de colţul patului. Are 12 ani. Noi am solicitat în instanţă prin ordonanţă preşedinţială să luăm copii de acolo pentru că părinţii sunt foarte recalcitranţi, sunt alcoolici, iar doamna judecător de şedinţă a considerat că nu sunt copiii în pericol şi i-a lăsat în continuare în familie. Noi am făcut deja apel la hotărârea instanţei”, a spus Mircea Andrei, directorul adjunct al DGASPC Gorj.

Băiatul de 12 ani va rămâne în grija statului, autorităţile aşteptând acum sentinţa instanţelor de la Craiova cu privire la restul minorilor. ”Băiatul de 12 ani rămâne în centru până când o să-i stabilim o măsură de protecţie. O să i se facă evaluările necesare. Noi am vrut să prevenim astfel de violenţe. Ceilalţi şapte sunt în familie până când instanţa va da o sentinţă definitivă. Patru copii sunt sub zece ani, vrem să-i luăm măcar pe aceştia”, a spus Mircea Andrei, directorul adjunct al DGASPC Gorj. 

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: