„Corala gorjeană”, la cea de-a IV-a ediţie

8 formaţii corale din judeţul Gorj îşi vor demonstra mâine abilităţile artistice în cadrul Festivalului „Corala gorjeană”, aflat la cea de-a IV-a ediţie. Manifestarea organizată deCentrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj îşi propune să contribuie la revitalizarea mişcării corale de amatori la nivelul şcolilor generale, dar şi al liceelor şi aşezămintelor de cultură. Locaţia aleasă pentru acest eveniment este Centrul Militar din Târgu-Jiu, iar concursul propriu-zis va începe la ora 16.00. Participanţii au avut posibilitatea să se înscrie la una dintre cele trei secţiuni – coruri mixte mari şi de cameră, coruri pe voci egale şi grupuri corale mixte şi grupuri pe voci egale. Printre concurenţi se numără Corul „Orpheus” ( Liceul de Muzică şi Arte Plastice “Constantin Brăiloiu” ) şi Corurile „Clopoţel” (cl.V-VIII) şi „Prichindel” (cl.I–IV), ale aceleiaşi instituţii de învăţământ, Corala Bisericii Sf. Apostoli, Corul „Ad Astra”  (Colegiul Naţional „Spiru Haret” , Corul pe voci egale al Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, Corul Bisericii Catolice şi Coruri ale altor Biserici din Târgu-Jiu. Data de 9 decembrie nu este aleasă întâmplător, deoarece marchează primul concert al lui Franz Liszt susţinut în România (1846) în sala „Momolo" din Bucureşti.

Vizualizări: 98

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: