Corupţia ucide CE Oltenia. Află motivele celor 7.000 de concedieri!

Două mii de concedieri a făcut anul trecut Complexul Energetic Oltenia, alte două mii va face în acest an şi încă trei mii sunt anunţate până în 2020. Motivele invocate de administraţia companiei în planul de concediere nu au legătură cu societatea, ci cu modul discriminatoriu în care este organizată piaţa de energie, cu lipsa strategiei energetice, cu nepunerea în aplicare a mixului energetic. Aspecte care răzbat şi din documente produse de Ministerul Energiei în procesul de dezbatere publică a strategiei energetice. Lucruri cunoscute şi semnalate de ani buni, dar nereparate de factorii de decizie. Rezultatul? Mari producători de energie au avut pierderi uriaşe pentru că au vândut sub costuri, iar intermediarii din piaţa de energie şi „verzii” subvenţionaţi au prosperat.

Complexul Energetic Oltenia invocă motive care ar trebui analizate în CSAT în planul de concediere din acest an, motive care au fost invocate şi la concedierile de anul trecut. Autorităţile statului nu au fost în stare de ani buni să rezolve problemele din piaţa de energiei, deşi acestea ţin de siguranţa naţională.

Problemele pieţei de energiei, semnalate an de an

Iată câteva motive invocate de companie în planul de concediere şi/sau în documentele produse de Ministerul Energiei în procesul de dezbatere publică a strategiei energetice: „Legislaţie cu un tratament  discriminatoriu, care avantajează alţi producători de energie”; „Strategia energetică actuală a României este depăşită de dinamica evoluţiei pieţei de energie şi a structurii producătorilor.... trebuie modificat cadrul legislativ corespunzător”; „Este evident că... este necesară crearea unui mix de surse pentru  producerea energiei electrice, în aşa fel încât producătorii existenţi să fie competitivi pe o piaţă integrată la nivelul Uniunii Europene şi care în acelaşi timp să asigure independenţa energetică naţională”; „Prin cuplarea pieţelor cu Ungaria, Cehia şi Slovacia... aceştia au posibilitatea să vândă pe Piaţa Zilei Următoare în ţara noastră, existând capacitatea de transport alocată, iar când situaţia se modifică şi producătorii României ar avea această posibilitate nu există capacitate de alocare”; „Reducerea preţului de vânzare... deoarece... furnizorii de energie şi producătorii de energie din surse regenerabile nu au  interes să vândă, ci doar să producă, având în vedere subvenţia acordată”; „Permiterea funcţionării unor producători de energie care nu au implementat instalaţiile de reducere a emisiilor poluante...”; „Permiterea unor centrale concurente să nu plătească datoriile la bugetul de stat...”; „Importul de cărbune pentru alte termocentrale, în timp ce este/există producţie disponibilă la CE Oltenia la costuri mult mai reduse...”; „... CE Oltenia nu a mai vândut energie pe piaţa reglementată...”; „Legislaţie nefavorabilă companiei atât din punct de vedere al facilităţilor acordate altor producători (regenerabile şi gaz), cât şi al legislaţiei secundare realizate de ANRE (preţuri diferenţiate pe piaţa serviciilor de sistem, taxa de injecţie diferenţiată etc.)”; „Creşterea capacităţilor instalate în centralele electrice de producere a energiei din surse regenerabile, peste procentul obligatoriu prevăzut de legislaţia europeană în condiţiile subvenţionării şi stimulării puternice a acestei producţii”: „...producătorii din centralele eoliene  vând energie electrică pe PZU la preţuri foarte mici, fiind interesaţi de primirea bonusului (subvenţiei) pentru  certificatele verzi...”; „...centrala OMV Petrom, cu  putere instalată de 850 MW, care funcţionează pe gaze la preţ intern... În aceasta perioadă CE Oltenia a achiziţionat gaze la preţ de 3 ori mai mare”; „... producătorii nu pot perfecta direct contractele pentru  export, acest lucru fiind interzis de art. 28 lit.c din Legea nr.123/2012.”; „De la cuplarea  pieţelor (România, Ungaria, Slovacia şi Cehia) şi până în prezent, toată capacitatea alocată pentru PZU este doar pentru import... Din cauza legislaţiei secundare emisă de ANRE şi Transelectrica, principalii producători din România sunt net dezavantajaţi, comparativ cu cei din Ungaria. În realitate nu s-a realizat o cuplare a preţurilor, ci o  extindere a pieţelor spot din Cehia, Slovacia, Ungaria până în România, cu efecte  negative asupra pieţei spot din ţara noastră”; „Întârzieri în modificarea legislaţiei exproprierii pentru cauză de  utilitate publică”.

Opinie: Un miliard de euro este „extras” anual din piaţa de energie

Toate citatele de mai sus sunt extrase din documente recente ale Ministerului Energiei sau CE Oltenia. Iată opinia trimisă de un cititor al ziarului Pandurul în legătură cu aceste aspecte. „Statul a devenit nefuncţional întrucât scopul său a fost iremediabil corupt prin capturarea statului de la cetăţeni şi împroprietărirea unei mafii transpartinice şi transfrontaliere cu atribuţiile şi instituţiile acestuia. Ca urmare a menţinerii voite de către stat a disfuncţionalităţilor arătate mai sus, peste un miliard de euro anual este extras prin diferite mecanisme din buzunarele amărâţilor de cetăţeni şi amărâtelor de firme care nu au acces la contracte de furnizare a energie electrice privilegiate şi transferate în conturile sistemului mafiot. Dacă s-ar declanşa un scandal în energie de genul celui care se derulează acum în sănătate, am vedea aceleaşi complicităţi între toate componentele sistemului şi aceeaşi abureală care să producă un acar Păun, nu o responsabilizare şi resetare a sistemului. Cele de mai sus au relevanţă acum, punctual şi stringent pentru CEO, care caută soluţii de supravieţuire.

Situaţia internă a CEO (rezultată din evoluţiile obiective, din corupţia sistemului şi acţiunile conducerilor de până în prezent, care nu pot fi decât contabilizate) determină aplicarea urgentă a unui program de restructurare care presupune închiderea unor cariere, reducerea numărului de excavatoare (brigăzi excavator) la maxim 40 şi disponibilizarea a mii de salariaţi. Este evident că mii şi mii de locuri de muncă de la CEO au fost şi vor fi desfiinţate ca rezultat al corupţiei generalizate a statului. Această cultivare a cercului vicios (statul legiferează şi administrează împotriva CEO, după care cere restructurarea) trebuie spartă acum. Sindicatele, partidele politice, mass-media şi societatea civila din Gorj ar trebui să susţină programul de restructurare al CEO numai sub condiţia eliminării acţiunilor corupte ale statului, pentru că altfel corupţia sistemică va continua să omoare locuri de muncă, oameni şi destine pentru banii cu care trebuie hrănit sistemul (românesc şi străin) corupt. Atitudinea celor care contestă şi obstrucţionează orice program de restructurare este iresponsabilă şi slujeşte doar conservării mecanismelor care extrag sute de milioane de euro din CEO, pe cârca salariaţilor şi comunităţilor locale din Gorj, pentru finanţarea corupţiei de stat si a investitorilor privaţi (producţia de energie pe gaz si din surse regenerabile). Am urmărit cu atenţie în 2016 discuţiile din diferitele comitete şi comiţii constituite pentru fundamentarea strategiei energetice şi, pentru că în discuţiile cu specialiştii din afara ministerului problemele arătate mai sus au fost prezentate tranşant de unii participanţi, ne-am făcut speranţe. Pe măsură ce apar pe site-ul ministerului documentele de sinteză a discuţiilor, vedem că soluţiile pentru sistemul energetic se diluează mai abitir decât substanţele produse de HEXI PHARMA. Şi în energie CORUPTIA UCIDE”, se arată în mesajul semnat „Un cititor”.

Vizualizări: 10,835

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: