Costoiu, în sfârșit după gratii!

Tribunalul Gorj a reconfirmat ieri mandatul de arestare preventivă emis pe numele unei gorjence trimise în judecată în septembrie anul trecut și care a fugit în străinătate, la fel cum au făcut și alte rude ale sale, implicate în anchete similare. Camelia Costoiu, fostă Mateiescu, a fost adusă din Italia și prezentată magistraților cu o nouă propunere de arestare preventivă, ea fiind una dintre persoanele care în ultimii ani au păgubit bugetul de stat cu sute de mii de lei prin încasarea unor subvenții pentru locuri de muncă făcute doar pe hârtie.

Camelia Costoiu a fost trimisă în judecată în două dosare penale în cursul anului trecut, după ce, anterior, mai avusese pe rol unul de corupție, în care a fost acuzată de trafic de influență, un nepot reclamând-o că i-a cerut 200 de euro ca să-i pună pile să obțină permisul de conducere. Dosarele de anul trecut vizau luarea de mită și, respectiv, înșelăciunea și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele dosare fiind conexate în unul singur, care este acum pe rolul Tribunalului Gorj și în care instanța a dispus arestarea preventivă a inculpatei în lipsa acesteia.

Fostă consilieră la Primăria Albeni și patroană a unei firme care le promitea localnicilor angajări peste noapte, Costoiu a fugit din țară cum a aflat de anchetă, miercuri ea fiind adusă totuși din Italia, după ce a fost depistată pe raza acestui stat de către autoritățile judiciare. Ieri femeia a fost adusă la instanță pentru a-i fi confirmat mandatul de arestare preventivă, ea declarând că nu a fugit în Italia, ci că doar a stat acolo neștiind de problemele din țară, acum venind de bună voie pentru a le rezolva. Și a reușit să le rezolve atât de bine încât magistratul Teofil Boncu a dispus arestarea preventivă a acesteia pe tot parcursul derulării procesului, femeia riscând ani grei de închisoare.

Antecedentele rudelor

Camelia Costoiu are acum probleme cu legea pentru că în urmă cu câțiva ani a procedat în același fel ca și fratele său, Angel Costoiu, fost viceprimar la Prigoria. Ambii au luat de la stat subvenții pentru locuri de muncă făcute doar pe hârtie, Angel și soția sa Maria Claudia fiind și ei fugari de ani buni, după ce instanțele i-au condamnat la închisoare cu executare. Procesul Cameliei Costoiu este de abia la început, dar este evident că și pe aceasta o așteaptă o perioadă de temniță de acum încolo.     Prejudiciul creat de aceasta statului este de circa o jumătate de milion de lei, bani ce reprezintă subvenții acordate de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Gorj pentru înființarea de locuri de muncă pentru tineri și persoane trecute de 45 de ani. Banii au fost însă tocați aiurea, așa cum au făcut și soții Costoiu, dar și membrii familiei Trancă, tot din Prigoria, care au prejudiciat și ei bugetul cu sute de mii de lei, cei din familia Trancă, mamă și fiu, fiind în spatele gratiilor după ce au fost condamnați definitiv la pușcărie.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: