COTIZAŢIE: Etăgan spune că sindicatele vor da CEO în judecată

Sindicatele din minerit şi energie intenţionează să acţioneze în instanţă administraţia CE Oltenia, deoarece a modificat modul de strângere al cotizaţiilor de la salariaţi, încălcând astfel Contractul Colectiv de Muncă (CCM). În replică, directorul companiei, Laurenţiu Ciurel, a declarat că nu încalcă prevederile contractului, deoarece acolo se spune că administraţia trebuie să creeze cadrul pentru a strânge cotizaţiile şi asta va face. Pe de altă parte, sindicatele spun că în contactele individuale ale salariaţilor este un articol ce prevede reţinerea cotizaţiei de către administraţie.

Conducerea a decis să nu mai reţină de la fiecare salariat cotizaţia pe care apoi o vira în contul sindicatelor. Directoratul CEO a adoptat o decizie potrivit căreia procedura de strângere a cotizaţiei va fi alta. De acum fiecare salariat va duce la casierie suma pe care o datorează la sindicat şi va semna tabelul. Liderii de sindicat trebuie să depună lunar tabelele cu membri. Asta se făcea în ‘90. Acum oamenii au carduri. „Trebuie să se ducă să scoată de pe card şi apoi să plătească la casierie, iar de acolo administraţia ni-i virează nouă“, spune liderul Gheorghe Etăgan. Liderul a mai spus că efectele acestei decizii se vor vedea în luna august. Acesta a menţionat că administraţia va fi acţionată în instanţă. „Administraţia interpretează greşit un articol. Cum vor ei, s-a făcut în ’90, dar atunci oamenii luau banii de la casierie, acum îi primesc pe card. Există această idee că toţi banii vin la FNME. Nu e adevărat, sumele rămân la sindicate, la FNME ajung 600 de milioane de lei lunar. O să apelăm la instanţă“, a declarat Etăgan.

Alţi sindicalişti recunosc faptul că nu va fi uşor de încasat cotizaţia. Practic, spun unii, vor avea bani liderii care şi-au făcut treaba, restul nu vor reuşi să mai adune nici pentru protocol.

Scrie, nu scrie

Sindicaliştii se bazează pe articolul 25, alineatul 8, din CCM, care spune că:„Părţile convin ca, prin reprezentanţii administraţiei ce au sarcini de serviciu privind plata salariilor, să fie încasată şi virată lunar cotizaţia de sindicat pe baza listelor şi a cuantumului cotizaţiei prezentate de organizaţiile sindicale. Modificările intervenite în structura membrilor precum şi în cuantumul cotizaţiei vor fi comunicate în timp util de către organizaţiile sindicale şi condiţionează încasarea şi virarea acesteia“.

Conducerea CEO spune că nu încalcă CCM-ul deoarece oferă posibilitatea încasării cotizaţiei, dar prin altă metodă. Pe de altă parte, Etăgan spune că fiecare salariat a fost de acord, prin contractul individual de muncă, să i se reţină cotizaţia pentru sindicat. Numai că, la ultimele tipuri de contract, semnate pe 1 aprilie, este eliminat articolul legat de cotizaţia de la sindicat. Minerii şi energeticienii au semnat pe nişte tabele confirmând că sunt de acord că plătească cotizaţia.

Vizualizări: 177

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: