Cozma, suspect în dosarul Mineriadei, bucuros de inculparea lui Iliescu!

Miron Cozma a fost nevoit să meargă ieri la Parchetul General și să discute cu procurorii care anchetează Mineriada din iunie 1990, el aflând cu această ocazie că este suspectat în dosar, dosar în care fostul președinte Ion Iliescu sau fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu, au deja calitatea de inculpați și sunt acuzați de infracțiuni contra umanității. Fostul lider al minerilor din Valea Jiului va trebui să revină săptămâna viitoare la Parchet pentru noi discuții cu procurorii, până atunci el mulțumindu-se să își exprime satisfacția pentru inculparea lui Iliescu, Cozma fiind de părere că acest lucru trebuia să se întâmple de mai mult timp. "Asta am cerut şi eu de-a lungul vremii. Pentru mine şi mineri, o considerăm o mare realizare. Merită să fie judecat şi condamnat. Încadrarea prealabilă - de crime împotriva umanităţii - mi se pare încadrarea absolut normală, pentru că acţiunea de acolo a fost înăbuşită în sânge", a declarat Miron Cozma.

Fostul lider din Valea Jiului a explicat și că nu minerii sunt vinovații principali pentru bătăile pe care le-au luat civilii pe străzile din capitală în urmă cu 25 de ani, el menționând că structuri militare ale statului român s-au folosit de mineri și au acționat după un plan bine pus la punct, despre aceste lucruri până acum discutându-se fără să fie prezentate și probe. „Nu trebuie să mă credeţi pe mine, dar vă spun un lucru, cine sunt inculpaţii în dosar: Armata, Internele şi serviciile. Iată minerii care au făcut ce au făcut! Minerii, adică Armata, minerii care l-au bătut pe Marian Munteanu şi au deschis la Universitate şi la Arhitectură, adică serviciile, Măgureanu şi Miliţia, care i-au împuşcat pe ăia în Piaţa Universităţii şi i-au bătut cu bestialitate şi i-au dus pe la tot felul de aresturi", a menționat Cozma.

Ieri, fostul ortac șef a menționat și că el a fost una dintre persoanele care a luat bătaie în București, motivul reprezentându-l faptul că l-a apărat pe Marian Munteanu, liderul studenților protestatari din Piața Universității. ”Eu chiar am luat bătaie pentru Marian Munteanu, iar în 2005, când am ieşit din închisoare, Munteanu a spus pe un post de televiziune că eu i-am salvat viaţa. Atunci eram îmbrăcat civil, şi nu în miner", a mai spus fostul lider al minerilor din Valea Jiului. Cozma a menționat că el nu a lovit pe nimeni în București, susținând că din această cauză nici nu a fost reclamat de nimeni atâta timp. Mai mult, Cozma se consideră o victimă a mineriadei și a dat statul român în judecată la CEDO, invocând chiar o declarație a lui Marian Munteanu, conform căruia, care a spus că la mineriadă i-a salvat viața.

Dosarul respectiv va aduce la Parchet în zilele următoare și alte personaje importante de acum 25 de ani, procurorii solicitând deja aviz la Președinție pentru urmărirea lui Petre Roman, dar și a altor membri ai cabinetului său, cum ar fi fostul ministru al apărării, Athanasie Stănculescu, și fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: