Creţan a depus azi actele prin care cere anularea protocolului

Sindicalistul Constantin Creţan, preşedintele  Federaţiei Naţionale a Muncii (FNM), a depus astăzi la Tribunalul Gorj, dosarul prin care cere anularea protocolului semnat între ministrul economiei, Ion Ariton, şi Marin Condescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME). Potrivit lui Constantin Creţan, cererea a fost semnată şi de liderii  BNS şi CNSLR Frăţia din Minerit şi Energie. Cretan este supărat că sindicatul condus de el nu a fost chemat la semnarea protocolului şi la negocieri.

“Astăzi am depus actele la Tribunal. Nu este legal acest protocol. Nu avem speranţe foarte  mari că vom câştiga cu această contestaţie, dar trebuie să încercăm“, a spus Cretan.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: