Creţan a făcut un pact cu Directoratul CE Oltenia

Constantin Creţan, preşedintele Sindicatului “Lignitul” Oltenia Rovinari, a renunţat la acţiunea în instanţă împotriva administraţiei CE Oltenia prin care acuza încălcarea Contractului Colectiv de Muncă (CCM). Sindicalistul spune că a făcut o înţelegere cu Directoratul CE Oltenia, astfel încât să reţină cotizaţia sindicală a membrilor în schimbul renunţării la acţiunea din instanţă.

Câştigarea procesului de către sindicatul condus de Constantin Creţan ar fi însemnat ca societatea CE Oltenia să plătească sumele pe care ar fi trebuit să le vireze în aceste luni din contul salariaţilor în contul sindicatelor, dar nu din banii angajaţilor, ci din banii companiei, aşa cum s-a întâmplat cu Sindicatul Energetic Craiova. Pentru a evita acest lucru, administraţia complexului se pare că a ajuns la o înţelegere cu Creţan, astfel încât, de aici înainte, să reţină cotizaţia sindicală pe ştat, aşa cum prevede CCM. “Am avut o acţiune în instanţă faţă de CEO faţă de obligaţia de a face, ne-am înţeles pe cale amiabilă şi am rezolvat problemele la sindicatul meu. Mi s-a oferit prestarea de muncă sindicală pentru liderii de sindicat, spaţii pentru sindicate. Reţine şi cotizaţia de sindicat pentru că sunt obligaţi să facă lucrul ăsta. Eu zic că luna asta voi avea cotizaţia de sindicat reţinută. Nu respectă Contractul Colectiv de muncă, repunem din nou pe rol”, a declarat Constantin Creţan.

Creţan mai spune că aceleaşi drepturi au fost negociate şi pentru celelalte şase sindicate coordonate de el. 

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: