Se pare că doamna de fier a Europei, Angela Merkel, a fost convinsă că lăsarea Greciei de izbelişte nu înseamnă numai falimentul ei, ci declanşarea  unei avalanşe în care vor fi antrenate toate statele europene. Împreună cu Sarkozy şi preşedintele Băncii Centrale Europene au hotărât că e mai bine pentru Europa să mai dea încă o dată ceva bani Greciei pentru a o scoate din groapa în care a intrat.

Asta nu înseamnă că în Grecia va curge lapte şi miere. În condiţiile în care cancelarul german a cedat presiunilor franceze pentru ajutorarea Greciei, mă gândesc că n-a cedat doar din simpatie pentru Sarko, ci cu ceva condiţii drastice, mai ales că noul ajutor pe care se pare l-a consfinţit întrunirea de la Bruxelles nu este primul şi  s-ar putea să nu fie nici ultimul. Planul de reducere a datoriei Greciei nu înseamnă neapărat salvarea ei de la dezastru. Personal cred că s-a amânat pentru ceva timp inevitabilul, dacă am în vedere situaţia mondială care nu dă nici un semn că ar fi una în revenire.

Italia, a cărei datorie nu va putea fi suportată nici măcar de UE, cred că are o situaţie mult mai grea decât a Greciei, care de bine de rău mai primeşte ceva mălai…  S-a discutat mult despre consecinţele pe care le va avea prăbuşirea efectivă a Greciei asupra României, datorită ponderii băncilor greceşti în sistemul nostru bancar, dar toată lumea a sperat că nu se va întâmpla.  Consecinţele imprevizibile asupra României, mai ales în plan social, le va avea de fapt Italia, dacă la o primă vedere amintim că din cauza situaţiei economice mai mult de un milion de cetăţeni români care acum lucrează în Italia la vedere sau la negru vor veni peste noapte acasă.

Ar trebui să ne întrebăm ce facem cu ei, că deocamdată nici măcar şomeri nu putem să-i înrolăm, pentru că nu avem din ce fonduri să-i plătim. Tăierile de tot felul pe care le-a operat guvernul Boc pentru a evita aşa-zisa grecizare a noastră nu sunt suficiente pentru că, dacă ele sunt certe la pensii şi salarii, par aproape insignifiante la capitolul cheltuieli publice unde achiziţiile la preţuri uriaşe şi cu destinaţie se fac în continuare. Un control de rutină al acestora la una din marile unităţi ale statului unde se vorbeşte că se pregăteşte implementarea managementului privat ar releva o situaţie  înspăimântătoare. Milioane de euro sunt sifonaţi prin achiziţii, de cele mai multe ori inutile, la preţuri exorbitante, care nu se mai fac de ani buni de la producători, ci prin intermediul a zeci de firme care-şi pun evident adaosul în aşa fel încât un şurub care ar trebui să coste câţiva lei costă… cât  o roată de maşină.

Aşa cum arată situaţia acum pare că nimeni nu mai controlează pe nimeni, situaţia a rămas într-un soi de încremenire, toată lumea aşteaptă ca altcineva să facă ordine într-un haos generat de aşa-zişii manageri  pentru numirea cărora s-a ceruit avizul politic al partidului aflat la guvernare. Atenţia acestora nu mai este îndreptată decât spre condiţiile contractului de mandat pe care se străduiesc măcar pe hârtie să le îndeplinească ca să-şi poată încasa la sfârşitul anului fiscal miliardele de lei.