Întâmplare reală: în seara ultimelor alegeri prezidenţiale, cea în care toate institutele îl dădeau câştigător pe Geoană cu câteva procente avans, un director de la o revistă celebră din trustul domnului Vântu l-a sunat pe acesta. La capătul celălalt al wireless-ului a auzit o voce satisfăcută de mogul căruia i-au ieşit socotelile. Vântu era vesel nevoie mare şi i-a zis cam aşa (fapt povestit de însuşi directorul în cauză): ”Dragul meu, ştii tu vorba aia?...  / Cu mogulul nu te joci!”, după care a râs, mândru de spiritul făcut. A fost o seară crucială, însă Mircea Geoană, după cum ştim cu toţii, a fost preşedinte-vampir. Noaptea iese din sicriul amenajat în SPA şi prezidează, dar dimineaţa se întoarce în anonimat.

Înfrângerea nu a fost a lui Geoană, de fapt. A fost înfrângerea întregii maşinării care a dat din coate să-l  facă pe Geoană preşedinte şi mai ales a şefilor acestei maşinării, cei care ar fi dus-o bine în caz că le ieşea favoritul. N-a ieşit, iar DNA-ul şi ANAF-ul (cum era de aşteptat) au dat buzna peste ei. Despre sula instituţiilor statului înfiptă adânc în coastele mogulilor aţi văzut pe la televizor, săracii. Mie îmi pare rău că au ajuns şi la mine.

Am fost angajat al mogulului mustăcios cam doi ani şi jumătate. După vreo trei ani, mă trezesc că îmi vine acasă o înştiinţare conform căreia am de plătit impozit pe salariul realizat în acea perioadă. Nici nu vă mai spun suma. Una foarte mare pentru un om normal, care cu penalităţi devenea aproape astronomică. Degeaba mă dezvinovăţeam eu şi le explicam că eu şi mogulul ne-am despărţit şi că n-are rost să mă mai execute politic. Ei nu şi nu. Şi pac, mi-au pus poprire pe conturi. Până să mă dezmeticesc eu, eram mai rău ca Mititelu de la Craiova. Nu aveam bani pe card nici cât să fac o interogare de sold, adică nu aveam bani nici să văd dacă am bani.

Fac un ultim apel Fiscului din Motru să nu mă mai hărţuiască. Eu scriu acum numai la publicaţii care agreează partidul aflat la putere. Serios! Şo pe ăilalţi!