Cum funcționează laserul care ar trebui să sperie ciorile din Parcul Central

Autoritățile din Târgu Jiu au decis să mai cumpere două dispozitive noi în lupta cu ciorile din Parcul Central. Pe lângă aparatele care emit sunete ce ar trebui să le sperie, dar care nu par să aibă aceleași efecte ca până acum, municipalitatea a mai montat recent și două lasere.

Acestea emit unde laser la câte cinci minute. „În completarea dispozitivelor cu funcționalitate pe timp de zi, montate în Parcul Central, în urmă cu câteva zile au fost montate alte două dispozitive, ce funcționează pe timp de noapte, ca soluție împotriva păsărilor dăunătoare.

Un astfel de dispozitiv emite unde laser la intervale de timp, în combinații de culori roșu si verde, foarte stridente, detectabile de păsări, forțându-le astfel să parasească zona. Împreună, aceste două dispozitive acoperă o suprafață de aproximativ 1500-2000 mp. Funcționează cu intermitență, câte 5 minute, cu 5 minute pauză, până la un timp setabil de maxim de 8 ore.

Încercăm toate soluțiile tehnice legale, care ne-ar putea ajuta să diminuăm numărul ciorilor din Parcul Central, deoarece acestea creează un mare disconfort cetățenilor și turiștilor care tranzitează zona”, au transmis cei de la Edilitara Public.

Vizualizări: 1,194

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: