Tot mai multe viroze respiratorii. ”50 de copii au venit în ultimele 24 de ore”

Creşte numărul pacienţilor care ajung la spital cu viroze sau infecţii respiratorii. Îmbolnăvirile au legătură cu diferențele de temperatură de afară, dar şi cu renunțarea la masca de protecție. Mulţi dintre pacienţi sunt copii, iar medicii se aşteaptă ca numărul cazurilor să crească.

Sălile de așteptare ale secțiilor de Pediatrie sunt pline cu părinți care își aduc copiii la medic cu febră sau tuse. În numai 24 de ore, 50 de micuți au trecut pragul camerei de gardă din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.  

La Târgu Jiu, numai în ultima lună, peste 100  de persoane au fost diagnosticate cu viroze respiratorii. Cele mai multe cazuri sunt la pediatrie, unde numărul internărilor a crescut simțitor. Cei mici au ajuns la spital cu febră mare şi tuse puternică.

”De la începutul anului și până în prezent, la Camera de Gardă-Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu s-au prezentat peste 2300 de copii cu diverse afecțiuni, parte dintre ei având nevoie și de internare pe secția de Pediatrie. Doar în luna martie, în Secția Pediatrie au fost internați 129 de copii, dintre care 40 au avut ca diagnostic principal boală pulmonară interstițială, 28 de cazuri de gastroenterocolită, 10 cazuri de laringită.  De asemenea, au fost internați și pacienți cu diagnostic precum bronșiolite acute, pneumonii și diverse alte afecțiuni respiratorii. În ultimele 14 zile, numărul prezentărilor la Camera de Gardă Pediatrie a crescut, ajungându-se și la peste 50 prezentări în 24 de ore. Marea majoritate a pacienților au vârste cuprinse între câteva luni și 6 ani și au necesitat pentru vindecare între 5 și 7 zile de internare”, a spus Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu.

Potrivit medicilor, de când s-au ridicat restricțiile, a crescut și numărul cazurilor de afecțiuni respiratorii. Medicii recomandă purtarea măştii în continuare în spaţiile închise şi în aglomeraţie pentru prevenirea îmbolnăvirilor.

Vizualizări: 1,012

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: