Cum identifici produsele stricate

Oficiul pentru Protecţia Consumatorului (OCP) Gorj atrage atenția târgujienilor să cumpere alimente pentru sărbătorile pascale din locuri autorizate și să verifice termenele de valabilitate ale produselor. Comisarii OPC au precizat și câteva indicii care îți arată dacă produsul pe care vrei să-l cumperi este sau nu proaspăt. Astfel, peștele este stricat atunci când solzii se desprind ușor și corpul este acoperit cu mucus urât mirositor, branhiile sunt cenușii sau brune. În mod normal, peștele proaspăt trebuie să stea acoperit parțial cu gheață. Ouăle sunt proaspete doar dacă albușul nu este tulbure. În ceea ce privește produsele de patiserie, se va avea în vedere că produsele de patiserie neambalate trebuie comercializate în termen de 24 ore de la data fabricației. Comisarii OPC au indicații și în privința vinului. Comisarii le transmit târgujienilor să nu se lase „ademeniți” de vânzătorii din piețe sau din alte locuri neautorizate care vând produsele în recipiente PET refolosite, care le oferă degustarea produselor prin intermediul dopurilor recipientelor pentru a dovedi „calitatea naturală” a produsului.

Vizualizări: 280

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: