Cum preparăm cel mai bun compot de prune

Compotul de casă este cea mai bună băutură pe care putem să o savurăm în timpul iernii. Iar dacă aveți fructe culese din propria voastră curte conservați-le neapărat pregătind dulceață, gem, peltea și, bineînțeles, compot.

Un compot delicios şi plin de vitamine este cel de prune care se prepară foarte uşor.

Ingrediente:

-2 kg de prune;

-4 linguri de zahăr;

-apă de fântână, de izvor sau apă filtrată.

Din aceste ingrediente veți obține 4 borcane de 750 ml de compot de prune.

Mod de preparare: Alegeți prunele, asigurându-vă că sunt coapte, dar ferme și fără semne de alterare şi spălați-le foarte bine. Înțepați-le pe alocuri cu un ac dezinfectat, pentru a nu crăpa la sterilizare și puneți-le în borcanele sterilizate.

Adăugați câte o lingură de zahăr în fiecare borcan apoi umpleți-le cu apă rece. Acoperiți borcanele cu capace sterilizate și închideți-le ermetic. Puneți-le într-o cratiță înaltă, cu fundul tapetat cu un prosop de bucătărie.

Turnați apă rece în cratiță, astfel încât să acoperiți ¾ din înălțimea borcanelor cu ea şi sterilizați viitoarele conserve timp de 40 minute din momentul clocotirii apei, pe foc mic.

Vizualizări: 876

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Bucătărie:

Citește și: