Curăţenie în trei schimburi

Direcţia de Servicii Comunale din cadrul Primăriei Târgu Jiu (DSC) a suplimentat numărul de angajaţi care asigură curăţenia în centrul municipiului. Începând cu această săptămână în zona centrală se mătură, se strâng gunoaiele şi se îngrijesc spaţiile verzi, zilnic, de câte 3 schimburi: schimbul I de la 2-10,30, schimbul II de la 10,30-19 şi schimbul III de la 19-23. “Odată cu iluminarea oraşului am modificat activitatea din centru deoarece această zonă este foarte aglomerată, în fiecare seară. Până atunci se lucra decât în două schimburi. Începând cu data de 2 decembrie am numit şi un responsabil cu curăţenia în zona centrală. Rolul acestuia este de a menţine curăţenia, salubrizarea, întreţinerea spaţiilor verzi şi de a ne informa dacă există câini comunitari“, a declarat Alexandru Zaharia, directorul DSC Târgu Jiu. Aproximativ 500 de angajaţi vor avea program normal pe perioada sărbătorilor de iarnă. De asemenea, salariaţii firmei Polaris vor trebui să ridice gunoiul nonstop. „Sperăm ca în noaptea de Revelion cetăţenii care vor veni în centrul oraşului să facă cât mai puţină mizerie şi să înţeleagă faptul că banii care se investesc în curăţenie pot fi folosiţi pentru a construi două apartamente pentru tineri“, a mai precizat Alexandru Zaharia.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: