Criza îi pune pe cizmari la muncă

Zeci de gorjeni apelează zilnic la serviciile atelierului de reparaţii încălţăminte al Cooperativei Meşteşugăreşti. Lipsa banilor şi preţul destul de mare al unei perechi de pantofi sau cizmă îi determină pe oameni să apeleze la cizmării.

Deşi la un moment dat meseria de cizmar ajunsese pe cale de dispariţie la fel ca cele de ceasornicar sau depanaror radio-tv, odată cu criza economică cizmarii au tot mai mult de lucru. Cum preţul care trebuie plătit pentru o pereche de încălţări de bună calitate începe de regulă de la o sută şi ceva de lei, mulţi dintre gorjenii care nu îşi permit acest lucru preferă să le repare pe cele vechi. Astfel că, în timp ce vânzătorii de pantofi privesc lung spre uşă în aşteptarea clienţilor, cizmarii trudesc din greu pentru a onora la timp comenzile pentru schimbarea unui flec sau a unui toc, întărirea unei cusături sau punerea unui fermoar. Cei mai mulţi dintre gorjenii care au nevoie de “doctor” pentru încălţări apelează la specialiştii Cooperativei Meşteşugăreşti al cărei atelier funcţionează pe Victoriei dar şi la alte ateliere mai micuţe deschise de particulari mai mult sau mai puţin pricepuţi în arta pingelitului. “Avem foarte mult de lucru. Mai din cauza crizei mai ales că acum a venit sezonul rece şi lumea are nevoie de încălţări mai groase, nu plângem de clienţi. A fost o perioadă în care a mers mai greu dat acum e bine şi avem destul de lucru”, afirmă Ion Dinulescu, şeful atelierului de reparaţii încălţăminte de pe Victoriei, căruia în cei aproape 40 de ani de meserie i-au trecut prin mâni sute de mii de perechi. de încălţări.

Reparaţii cu materiale din import

Atelierul Cooperativei Meşteşugăreşti execută orice gamă de reparaţii de încălţăminte iar preţurile sunt acceptabile în comparaţie cu o pereche nouă, de o calitate îndoielnică şi pentru care nu ai o garanţie. “La noi o reparaţie simplă costă în jur de 5 lei în timp ce una mai complicată poate ajunge la 34-35 de lei. Cu banii ăştia nu poţi lua o pereche de pantofi ca lumea. De multe ori cei din magazine nici nu sunt din piele. Scrie piele dar de fapt e piele artificială, vinilin care se strică în scurt timp”, mai spune Ion Dinulescu. Acesta mai spune că lucrările care se execută în atelierul pe care îl conduce sunt de calitate aşa că de reclamaţii nici nu se pune problema. “Lucrăm cu materiale de import. Omul vine şi dă bani şi nu ne permitem să îi facem lucru de mântuială. Sunt mulţi care vin şi ne cer să le facem lucrarea pe loc dar nu se poate întotdeauna. Merge un fermoar sau o cusătură dar dacă trebuie lipit ceva nu se poate. Trebuie lăsată soluţia să prindă bine că altfel se dezlipeşte”, mai spune meşterul. Acesta îi sfătuieşte pe gorjenii care doresc să ţină mai mult încălţămintea să poarte două sau trei perechi alternativ. “E mai bine dacă nu porţi aceeaşi pereche în fiecare zi. E de preferat să ai două sau trei pereche şi să le încalţi pe rând. În acest fel te ţin mai mult decât dacă ai cumpăra o nouă pereche de fiecare dată când se uzează cea veche”, susţine Ion Dinulescu. Acesta mai spune că din comoditate sau din alte motive, unii gorjeni merg la ateliere în care lucrează aşa zişi cizmari care fac lucru de mântuială. “Le fac tot felul de cârpeli care în timp mai mult strică pantoful. Îi pune o şaibă în loc de flec şi după câteva încălţări se sparge tocul. Pe urmă vin la noi să îl schimbăm şi asta poate costa şi 30 de lei. Dacă veneau de la început dădeau mult mai puţin”, mai spune şeful atelierului.

Încălţămintea la comandă, “turnată” pe picior

Atelierul de pe strada Victoriei nu numai că repară încălţămintea veche însă execută şi lucrări la comandă. Cu toate că preţurile nu sunt diferite faţă de ce practicate de magazinele care comercializează încălţăminte fabricată în serie, nu sunt foarte mulţi cei care îşi fac încălţări pe comandă. Astfel, o pereche de pantofi bărbăteşti poate costa între 75 şi 120 lei, în timp ce una de damă costă 90-110 lei. De asemenea, ghetele sau cizmele de damă costă între 125 şi 235 în timp ce încălţările bărbăteşti pentru sezonul rece pot ajunge la 250 lei. “Mai vin şi acum să îşi facă pe comandă. Noi face încălţări pentru orice vârstă, copii, femei, bărbaţi. Înainte veneau şi din alte oraşe. Mai ales de sărbători aveam o mulţime de clienţi de la Petroşani”, îşi aminteşte Ion Dinulescu. Acesta mai spune că în perioada de “glorie” a încălţămintei pe comandă a confecţionat cizme pentru ofiţerii Ministerului Apărării. “Era fiecare pereche făcută la comandă. Facem zeci, sute de perechi de cizme. Şi nu era vorba de producţie de serie. Se luau măsuri fiecărui om în parte, că unul era mai scund, altul mai înalt, unul cu piciorul mai gros la pulpă... Şi cizma militară trebuia să vină ca turnată... să arate perfect când ieşea la raport... Şi le făceam bine că dacă una era greşită sau avea un defect ni se respingea tot lotul...”, povesteşte meşterul.

Vizualizări: 164

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: