Cutremur la Craiova. FRF recunoaște că echipa lui Mititelu e originalul

FRF admite că FCU Craiova 1948, formația patronată de Adrian Mititelu, este echipa originală, după cum a  anunțat clubul oltean pe site-ul oficial. În procedura privind licențierea cluburilor profesioniste din România, federaţia a precizat că, prin deciziile TAS, s-a stabilit definitiv că FCU Craiova 1948 este continuatorul de drept al clubului Fotbal Club Universitatea Craiova.

FRF recunoaște că echipa lui Adrian Mititelu e continuatoarea fostului club din Craiova dând o lovitură teribilă pentru Mihai Rotaru şi echipa sa Universitatea Craiova, a informat ProSport.  Pe site-ul oltenilor s-au postat mai multe documente din care reiese că echipa lui Adrian Mititelu este continuatoarea echipei Universitatea Craiova. „Astfel, în procedura de licențiere UEFA, comisia de licențiere a FRF a respins acordarea licenței UEFA pentru clubul nostru pe motivul sumelor datorate în urma deciziilor TAS. Ulterior, clubul nostru s-a conformat și a obținut licența pentru Liga I”, anunță gruparea alb-albastră.

Mihai Rotaru finanțează Universitatea Craiova, cealaltă echipă locală, din vara lui 2013. Trupa pregătită de Laurențiu Reghecampf a terminat pe locul trei în play-off-ul Ligii 1, în timp ce FC U Craiova a fost pe locul 4 din play-out.

Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, nu crede că FRF și UEFA ar putea considera că echipa lui Adrian Mititelu este adevărata echipă a orașului. FRF a confirmat însă, în procedura privind licenţierea cluburilor profesioniste din România, că, prin deciziile TAS, s-a stabilit definitiv că FCU Craiova 1948 S.A. este continuatorul de drept al clubului Fotbal Club Universitatea Craiova.
Este un război similar celui de la Steaua București, unde FCSB și CSA Steaua își dispută istoria veche de 75 de ani.

Vizualizări: 219

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: