Că Boc era un mutălău o recunosc și cei mai aprigi pedeliști. ”Guvernul Boc a făcut, dar n-a comunicat, în timp ce guvernul Ponta nu face nimic, dar comunică întruna”, a pițigăiat Udrea din străfundurile vocii ei tot mai autorizate în partid. Într-adevăr, Boc a făcut. Multe prostii, printre altele. Și într-adevăr, n-a comunicat. Dar de ce-ar fi făcut-o? În vremuri de restriște, comunicarea e rea. Pentru că se presupune că le spui oamenilor ce nasol e. Or, asta e împotriva tuturor regulilor pe care le-ai învățat în politică. Ce, îți bați singur cuie-n coșciug?

Pe de altă parte, Ponta, și aici a avut Udrea dreptate, comunică într-o veselie. Cred că nici nu mai are purtător de cuvânt la Guvern. Își poartă cuvântul singur și plin de har, ba îl mai și aruncă cât colo, prin toate ungherele televiziunilor. Dar care cuvânt? Aici intervine o mică problemă. Sau așa ar trebui. Are Ponta cu adevărat cuvânt? Nu cumva ar trebui desființată, pe timpul mandatului său, funcția de purtător de cuvânt al Guvernului?

În mod normal, un om pe treaba lui n-ar găsi potrivit să comunice cu oamenii atunci când știe foarte bine că, la finalul acțiunilor sale, oamenii aceia vor suferi. În primul rând, pentru că e obligat să mintă. Măcar așa, din bun-simț. Sau din instinct de conservare, ca să nu-l linșeze vulgul pe alei. Boc n-a putut s-o facă, săracul. Era mic și tolomac, de înțeles. Ponta, însă, minte cu o veselie demnă de cauze mai bune. Stă exclusiv la televizor și ”explică oamenilor” (cum spune el), dar niciodată până la capăt, niciodată cu deplină sinceritate, mereu îndulcește, mereu e pe lângă, mereu promite în van. Mereu minte. ”E ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune”, zicea un moldovean celebru și plagiat de mulți. Ei, tot așa și cu Ponta. E foarte ușor să comunici când ai multe minciuni de spus. Chiar că-ți vine să nu te mai oprești.