Daniel Burlan: E nevoie de o decalare cu cel puțin un an a Planului de Restructurare

Daniel Burlan, fostul președinte al Directoratului CEO, susține că termenele din Planul de Restructurare trebuie renegociate pentru că noile capacități de producție de energie electrică nu vor putea fi puse în funcțiune la timp.

Acesta a spus că termenele pot fi prelungit în cazul în care întârzierile nu sunt cauzate de CEO: „S-a întârziat foarte mult cu constituirea societăților, care a fost un proces destul de greu pentru că fiecare dintre părți doreau să-și maximizeze participarea.

S-au constituit cea mai mare parte a societăților, nouă, mai puțin societatea cu Alro pentru grupul energetic pe gaze de la Ișalnița".

Daniel Burlan susține că termenele de închidere a unor cariere și capacități trebuie prelungit cu cel puțin un an: „De la 31.12.2026 trebuie prelungit cu un an. S-a făcut un grafic al etapelor care trebuie parcurse pentru punerea în funcțiune a acestor investiții. Parcurile fotovoltaice pot fi puse în funcțiune în anul 2025, iar grupurile pe gaz în semestrul II pe 2027. Nu cred că cei de la Comisia Europeană nu vor accepta o decalare a termenelor“, a mai spus Daniel Burlan, într-o emisiune, la Tele 3.

Vizualizări: 1,182

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: