Daniel Burlan explică ce înseamnă închiderea Carierei Roșia 

Președintele Directoratului CE Oltenia, Daniel Burlan, a declarat că este inclusiv un impact ecologic poate fi uriaș dacă nu se va reporni activitatea la Cariera Roșia: "Înseamnă oprirea unui grup energetic de la Termocentrala Rovinari, neasigurarea stocurilor pentru perioada de iarnă, impact nu doar pentru CEO, impact pentru siguranţa sistemului energetic, impact social şi ecologic dacă vor să audă aceste ONG-uri". 

Lucrul în Cariera Roșia s-a blocat în urma unei decizii a Tribunalului București, care a admis cererile formulate de Bankwatch.

Un nou termen în instanță pentru soarta Carierei Roșia, care a fost închisă la începutul lunii iulie. Oficialii Complexului Energetic Oltenia au făcut apel la verdictul magistraților bucureșteni care au sistat activitatea carierei la cerere celor de la Bankwatch.

Recursul celor de la CE Oltenia se va judeca pe 22 august. „Impactul ecologic este infinit mai mare decât exploatarea. Aşteptăm termenul din 22 august, la Curtea de Apel. Vedem ce decizie se ia ca urmare a recursului făcut de CE Oltenia. Dacă se va menţine hotărârea instanţei de la Tribunalul Bucureşti, punem în aplicare hotărârea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj pentru punerea în siguranţă a acestui perimetru. Avem obligaţia să excavăm 200 de metri pe o arie de 200 de metri în avansul carierei pentru a pune în siguranţă acest perimetru. Impactul va fi mult mai mare dacă nu facem aceste lucrări de punere în siguranţă a acelui perimetru. Putem avea multe probleme în ce priveşte siguranţa utilajelor, siguranţa zonei”, a spus Daniel Burlan, preşedintele Directoratului CE Oltenia.

Burlan a explicat și care sunt riscurile dacă activitatea va rămâne sistată la Roșia: „Producţia, la Cariera Roşia, este redusă cu circa 25%, dar cu impact de reducere a exploatării, în următoarele trei săptămâni, dacă nu se dă drumul carierei să excavăm treptele superioare. Nu se mai poate excava la treapta inferioară, nu mai putem da cărbune şi producţia de cărbune din Roşia va fi zero. Asta înseamnă oprirea unui grup energetic de la Termocentrala Rovinari, neasigurarea stocurilor pentru perioada de iarnă, impact nu doar pentru CEO, impact pentru siguranţa sistemului energetic, impact social şi ecologic dacă vor să audă aceste ONG-uri”.

Lucrul în Cariera Roșia s-a blocat în urma unei decizii a Tribunalului București, care a admis cererile formulate de Bankwatch.

ONG-ul de mediu a reacționat după scenariile anunțate de oficialii companiei în spațiul public și a încercat să le demonteze: "Sistarea temporară a activității la o carieră nu are potențialul de a crea o criză energetică. Sistemul energetic este alimentat din mai multe surse: gaz, cărbune, nuclear, hidroenergie, energie fotovoltaică și eoliană, în timp ce Complexul Energetic Oltenia deține alte 8 cariere de cărbune active", transmite organizația de mediu.

Vizualizări: 3,537

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: