De ce Neagoe nu poate fi numit încă antrenor la Craiova

Eugen Neagoe are deja un acord verbal cu Universitatea Craiova dar nu poate fi numit antrenor principal al echipei. Situația sa contractuală cu U Cluj este una complicată chiar dacă tehnicianul a anunțat că a denunțat contractul.

Eugen Neagoe ar trebui să înceapă munca la Craiova, pe 4 ianuarie, dar încă nu și-a încheiat contractul cu U Cluj, după cum afirmă oficialii de la Cluj. Radu Constantea, președintele lui U Cluj, a declarat că Eugen Neagoe a denunțat contractul, dar trebuie să achite jumătate din sumele încasate de la club și e nevoie de o decizie la Comisiile Federației Române de Fotbal pentru a putea fi numit la Craiova. „Eugen Neagoe ne-a anunțat pe 23 decembrie că nu își mai dorește să colaborăm pentru că are o ofertă de la Universitatea Craiova și vrea să-i dea curs, fiind singurul club pentru care ar lăsa Clujul. I-am explicat că nu putem fi de acord cu o reziliere pe cale amiabilă pentru că ne pune într-o situație complicată. Noi pe 4 plecăm în cantonament, am renunțat la 4 jucători în timpul campionatului, iar după meciul cu Sepsi, Neagoe a anunțat că nu va mai conta pe 6 jucători. Pe 24 am avut o discuție la Cluj și i-am spus din nou poziția noastră. Am spus că nu putem rezilia pe cale amiabilă, ci doar în varianta în care ar exista o compensație financiară. A zis că înțeles și că va denunța contractul. Am primit un mail prin care Eugen anunța că denunță contractul cu U Cluj. Ce urmează? El poate denunța contractul, dar trebuie să achite 50% din sumele încasate. El nu a făcut încă dovada. A luat salarii pe lunile august, septembrie, octombrie și noiembrie, plus prime. Să zicem că suma e puțin mai mare de 16.000 de euro.  Plata e prima condiție. Ulterior, denunțarea contratului trebuie ratificată de Comisiile de la FRF. Din punctul nostru de vedere, nu poate fi numit la Universitatea Craiova! Trebuie ca denunțarea contractului să fie ratificată. Iar asta poate dura”, a spus Radu Constantea la emisiunea „Fotbal Club”, de la DigiSport.

Vizualizări: 1,046

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: