De ce se vor scumpi produsele de pe Shein și Temu!

Vânzările uriașe realizate de site-urile Shein și Temu au intrat în vizorul autorităților europene. UE intenționează să impună taxe vamale pentru toate comenzile care vin din afara spațiului comunitar.

Uniunea Europeană vrea să desființeze limita de 150 de euro pentru produsele scutite de taxe vamale la nivel european. Măsura face parte dintr-un proiect de lege privind reforma vamală în UE, propus de Comisia Europeană în martie 2023 și aprobat printr-un vot preliminar, în martie, de Parlamentul European. Însă, proiectul de lege va fi evaluat în continuare, de noul parlament, care va fi configurat după alegerile europene de la începutul lunii iunie.

Cifrele prezentate de Comisia Europeană arată că, în 2023, 2 miliarde de colete, cu o valoare declarată mai mică de 150 de euro, au ajuns în UE din ţări din afara regiunii. În analiza realizată, Comisia Europeană spune că scutirea de taxe la import încurajează vânzătorii să împartă transporturile în colete sub 150 de euro, astfel încât până la 65% dintre colete sunt subevaluate, pentru a beneficia de scutire de taxe. Iar, volumele mari ale comerţului electronic astfel generat ajung să testeze limitele vamale ale Uniunii.

Scutirea de taxe a încurajat o creştere masivă a coletelor mici care intră în UE de pe platforme online precum Shein şi Temu iar autorităţile vamale nu au capacitatea de a verifica dacă toate produsele sunt conforme cu normele UE.

În replică, reprezentanții Shein și Temu susțin că creșterea cotei de piață nu se datorează scutirii de taxe vamale, a pachetelor cu valoare sub 150 de euro, și au negat că împart pachetele astfel încât să ocolească plata unor taxe vamale.

Vizualizări: 3,581

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: