Am ştiut dintotdeauna că preşedintele Băsescu nu se va comporta ca o domnişoară de pension şi nici ca un diplomat din saloanele cu ştaif, dar am zis că în vremurile astea, decât un blegul pământului la Cotroceni, mai bine unul cu înjurătura în colţul gurii. În cei 7 ani mi-a demonstrat că am mizat corect pe comportamentul lui ca preşedinte, dar luni seara cred că a întrecut măsura, crucificându-l pe subsecretarul de stat de la Sănătate pe altarul proiectului legii sănătăţii.

Raed Arafat, cunoscut ca părintele SMURD-ului în România, se afla la un post de televiziune unde se străduia să amendeze Legea sănătăţii aflată în dezbatere la capitolul servicii de urgenţă, domeniu în care nu poate spune nimeni că este incompetent. Nici n-a apucat bine să deschidă gura că s-a năpustit telefonic preşedintele Băsescu, supunându-l unui tir de întrebări la care nu aştepta răspuns străduindu-se să-l facă praf doar pentru că Arafat a îndrăznit să aducă în spaţiul public dezbaterea asupra existenţei sau inexistenţei serviciului SMURD pe mai departe, în serviciul public. Furia preşedintelui, care n-a mai ţinut cont nici măcar de rangul său, să nu mai vorbesc de cel al lui Arafat, s-a concentrat doar pe faptul că subsecretarul de stat ar fi trebuit să discute cu ministrul sănătăţii şi nu în public despre legea aflată în dezbatere. I s-a părut  că Arafat, în felul în care discută, se situează în afara proiectului susţinut de Guvernul din care face parte, lucru inadmisibil în concepţia preşedintelui care s-a străduit să-i sugereze înaltului funcţionar că dacă vrea să discute critic, în public ar trebui să-şi dea demisia, lucru care s-a şi întâmplat de altfel a doua zi. Păi ce să discute cu ministru din moment ce legea n-a fost proiectată la ministerul de resort, ci de o comisie de la Palatul Cotroceni?! Şi în altă ordine de idei, omul o fi vrut să discute, dar îl cred că nu s-a înţeles cu ministru din moment ce unul este ungur, iar altul palestinian…

Ca o nuanţă, la data când preşedintele îl mitralia cu întrebări pe Arafat, deja nu-l mai vedea pe acesta subsecretar de stat, din moment ce tot timpul i s-a adresat cu „domnule doctor” şi nu cu „d-le subsecretar de stat” cum ar fi fost normal. Spre deosebire de acesta, Arafat nici măcar din întâmplare nu i-a zis „domnule comandant”, ci atunci când a apucat i-a spus tot timpul „Domnule preşedinte”. Până la urmă nu cred că a înţeles nimeni motivele furiei oarbe a preşedintelui din moment ce înainte de sărbători, la postul public de televiziune, domnia sa l-a numit pe Arafat duşmanul reformei din sănătate fără ca acesta să fi scos, la vremea aceea, măcar o vorbuliţă despre sistemul aflat în… travaliu.

O să uit greu reacţia nefirească a preşedintelui, care şi-a cerut permisiunea să intre telefonic într-o emisiune televizată doar pentru a-i reproşa lui Arafat că induce panică în populaţie şi vrea pe mai departe sistemul SMURD la stat ca să se pozeze cu elicopterul lângă bolnavii sau accidentaţii care au nevoie de el! Cu siguranţă consilierul preşedintelui pe probleme de imagine se afla în concediu! Se pare că cinstea pe care i-a făcut-o preşedintele, de a-l pune la zid în public şi a-l face duşmanul reformei, nu l-a impresionat prea tare pe Arafat, care n-a părut că-şi pune pamperşii ci şi-a dat demisia ca un om normal şi un adevărat profesionist care ţine la principiile lui şi pe care este hotărât să le apere cu preţul slujbei şi chiar  în faţa preşedintelui. Mai rar lucrul acesta la români…