”Dealul Muierii”, festivalul din trei județe. Ce înseamnă pentru Gorj

Un număr de 43 de fete vor pleca din Peștera Muierii din Baia de Fier într-o călătorie inedită, cu rolul de a atrage atenția asupra frumuseților și tradițiilor locale. Ele vor traversa trei județe, timp de 5 zile. Scopul este de a crea un brand regional, care cuprinde mai multe zone, și care să fie promovat de aici înainte sub acest nume. 


 


Festivalul regional cultural “Dealul Muierii”, aflat la prima ediție, va avea loc în perioada 21 – 26 iunie 2022. Prima ediție a Festivalului cultural Dealul Muierii va avea loc pe teritoriul a trei județe fiind un festival inedit care va pune în valoare identitatea locului, poveștile locului, produsele locale naturale și bio, tradiția, meștesugurile și  gastronomia locală. 

Organizatorul festivalului este Cluster Bio Oltenia în parteneriat cu mai multe autorități locale din Gorj, Dolj și Vâlcea. 

”Punerea în valoare a unei legende, mişcare și emoţii unice trăite de 43 de fete care vor pleca din Peștera Muierii, comuna Baia de Fier, Peștera Frumoasa de pe Valea Cernei din comuna Vaideeni și Peștera Polovragi din comuna Polovragi, din stânga și dreapta Dealului Muierii și vor pune pe fuga în zona Cetății dacice de la Grădistea o Garnizoană de  turci, izgonindu-I din țara”, explică organizatorii.

La finalul acestei prime ediții, se dorește înscrierea brandului Dealul Muierii la OSIM și promovarea acestor zone ca destinație sub numele de Dealul Muierii, crearea de trasee turistice în aceste zone, înființarea unui Organizații de Management al Destinației, un organizam prevăzut în PNRR, infrastructură și promovarea produselor locale din comunele apartinatoare Comunitatii de comune Dealul Muierii sub brandul “produs din Dealul Muierii”. 


La bază este, evident, o poveste: ”Dealul Muierii pune în valoare o legenda din trecut când femeile care erau ascunse în Peștera Polovragi, Peștera Frumoasă de pe Valea Cernei din Vaideeni și Peștera Muierii de teama turcilor, și care nu mai aveau cu ce se hrăni și începuseră să se îmbolnavească si să moară,  au ieșit din peșteri și au plecat pe Dealul Muierii către Garnizoanele turcilor stabilite pe Cetățile dacice de la Alunu și Grădiștea, în drum spre Garnizoanele respective alaturându –se alte femei din dreapta și din stânga Dealului Muierii, ajungând la peste 3000 de femei. I-au fugarit pe turcii de la Alunu și Grădiștea până i-au scos din țară.

Legenda va fi pusă în scenă în perioada 21 – 26 iunie și va prezenta plecarea femeilor din cele doua peșteri și izgonirea turcilor de la Grădiștea. Fetele vor înnopta la Ruget, Fântana Rece din Bustuchin, Obârșia și Cabana Balaci din Farcas. Povestea continuă cu comorile găsite de-a lungul timpului în stânga și dreapta Dealului Muierii. Acest aspect va fi pus în valoare prin proiect, fiind dispuse cutiuțe în copaci cu cifre de la 1 la 20, cifrele reprezentând diferite premii oferite de sectorul privat din regiune”.  

Cele 5 zile de festival
Secvența 1 - Ziua I  Marti 21 Iunie – Baia de Fier/Polovragi

 
În data de 21 iunie între 10.00 și 12.00 va avea loc primirea participanților la Pensiunea Eva din comuna Baia de Fier, județul Gorj. În cadrul Secvenței 1 vor participa: 25 fete, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani - 10 pentru echipa de la Peștera Muierii și 15 pentru echipa care va pleca de la Peștera Polovragi ( dintre care 5 vor porni de la Peștera Frumoasa de pe Valea Cernei de la Vaideeni)  - și 2 băieti, echipa de sprijin, echipa de filmare și invitații ( oficialități regionale). La ora 12.00 va avea loc Deschiderea oficială a primei Editii a Festivalului cultural Dealul Muierii. În intervalul 13.00 - 15.00 va avea loc masa de prânz pentru participanți și invitați, în jur de  40 persoane. Între 15.00 – 18.00 fetele vor vizita cele doua peșteri: Peștera Polovragi și Peștera Muierii. Va fi organizată o Cina Festivă la Pensiunea Eva din Baia de Fier.


Secvența II - Ziua II  Miercuri 22 Iunie -  Baia de Fier/Polovragi -  Restaurantul Vintu din Rosia de Amaradia                                           


În dimineața zilei de 22 iunie, la ora 9 dimineața, după servirea micului dejun,  cele două echipe bine echipate pentru traseu, alcătuite din 10 fete + 1 coordonator pentru  fiecare echipa,  vor pleca spre Dealul Muierii, în același timp, din doua locații distincte: Peștera Muierii, respectiv Peștera Polovragi. 


Prima echipa care va fi alcatuită din cele 10 fete din zona Baia de Fier, Polovragi și Vaideeni, va fi coordonata de Andreea Epure si va pleca din Pestera Polovragi  pe Drumul Carelor, se va intalni cu cea de-a doua Echipa pe Dealul Muierii, in satul Sarbesti, comuna Alimpesti, la iesirea de pe Strada Viilor, continuand impreuna drumul.


A doua echipă care va fi formată din 10 tinere din intreaga regiune a Olteniei va fi coordonată de  Mitrica Valentin, responsabilul proiectului și va pleca la aceeași oră cu cealaltă echipă de la intrarea în Peștera Muierii pe drumul din Baia de Fier care intersectează DN 67 Tg Jiu – Rm Vâlcea la Padurea Colorată, va înainta pe lângă Casuța Răsturnată pe Dealul Muierii și se va întâlni cu Echipa I în satul Sârbești, comuna Alimpești. 


La întâlnirea din satul Sârbesti li se vor alătura alte 7 tinere din satele învecinate ( Slătioara, Mateești, Bumbesti Pițic, Prigoria, Alimpești), din dreapta și stânga Dealului Muierii. Convoiul de 27 fete și 2 băieți va înainta prin satul Becheni și va poposi la Restaurantul Vintu din comuna Roșia de Amaradia unde, spre seara,  li se vor alătura 4 fete din zona – Bustuchin, Logrești, Roșia de Amaradia,  Alunu și 5 tineri din Regiunea Olteniei. Cazarea va avea loc în satele din zonă prin punerea la dispozitie a edililor a spațiilor de cazare. Grupului de  31 de fete și 7 băieți li se vor alătura tineri din satele învecinate pentru a petrece o seara culturală cu muzica și dansuri populare din zonă, cu foc de tabară, cu povești ale locului. Cazarea va fi bine definită înainte de sosirea Grupului la Roșia de Amaradia, astfel încât fiecare fata și băiat va ști sigur unde se va caza pentru  înnoptare. 


Secventa 3 - Ziua III   Joi 23 iunie –  Roșia de Amaradia -   Fântana Rece pe Dealul Muierii în Bustuchin.


În dimineața zilei de 23 iunie, după servirea micului dejun, Convoiul de 38 de persoane va înainta spre comuna Grădiștea. Masa de prânz va fi servită pe Dealul Muierii la jumatatea drumului dintre Ruget și Fântana Rece, aflată pe teritoriul administrativ al comunei Bustuchin. Pregatirea mesei de pranz va fi realizată de sătenii din satele din dreapta si stanga Dealului Muierii, o masă organizată pe Deal cu produse locale. Va fi organizată o masa în spirit tradițional cu produse țărănești. Pe traseu, vor fi amplasate standuri unde vor avea loc prezentari ale produselor locale, ale meștesugurilor locale tradiționale. După servirea mesei de pranz, Convoiul va porni spre Fântana Rece, unde vor și înnopta.  Se va servi cina, cu produse tradiționale locale și va avea loc o seară culturală, povești ale locului, cu muzica și dansuri populare, foc de tabară.


Secventa 4 Ziua IV Vineri 24 iunie - Fântana Rece Bustuchin – Grădiștea – Obârșia/Dănciulești


În dimineața zilei de 24 iunie, de Sânziene, după servirea micului dejun, la plecarea de la Fântana Rece, Convoiului de 31 de femei și 7 baieti li se vor alatura alți 17 tineri ( 12 femei din localitatile Dănciulești, Stejari, Ghioroiu, Zatreni, Sinesti, Grădiștea, Livezi, Murgași, Melinești, Goiești, Farcas, Talpas și 5 băieți din Regiunea Oltenia).


Convoiul de 55 de persoane va pleca spre Cetatea Grădiștea din comuna Grădiștea unde vor întâlni un grup de 7 - 12 turci care vor fi fugăriți din țara de către Convoiul de femei. Evenimentul este apogeul Festivalului, scena va fi filmata și va fi promo-ul brandului Dealul Muierii. Se va servi masa de prânz în comuna Grădiștea după care se va pleca spre satul Obârșia, comuna Dănciulești. Din acest moment, traseul fetelor care au plecat din cele doua pesteri este opțional, cele care doresc pot merge mai departe, până la finalizarea traseului. Convoiul de maxim  62 persoane ( 43 femei și 19 băieți) va înainta spre Craiova și va înnopta în satul Obârșia pe Piscul Ursului. Se va realiza o Seara Festivă cu foc de tabară, cu invitați din zonă (invitați - reprezentanți ai autorităților regionale și locale, primari, oameni de cultură din regiune, antreprenori din zonă, turisti, săteni, etc).


Secventa 5 Ziua V 25 iunie Obârșia/Dănciulești – Cabana Balaci/Farcas


În dimineața zilei de 25 iunie, Convoiul va pleca la ora 9.00 spre sud, pe Dealul Muierii,  va face un popas în satul Poienari, unde vor servi masa de prânz. De pe Deal, tinerii vor fi transportați  până în satul Poienari cu mijloace de transport puse la dispozitie. Vor fi readusi pe Dealul Muierii, în același loc de unde au fost transportați,  la ora 15.00 și își vor continua drumul spre sud. Vor ajunge pe Deal, în dreptul comunei Farcas și se vor caza la Cabana Balaci din Farcas. Va avea loc o seară culturală cu povești ale locului și un foc de tabară cu tinerii din satele învecinate.


Secvența 6  Ziua VI 26 iunie Cabana Balaci /Farcas – sat Cruci/Goiești


În dimineața zilei de 26 iunie, după ce Convoiul va pleca pe Dealul Muierii începând cu ora 9.00 dimineața și vor ajunge în jurul orei 14.00 în satul Cruci din comuna Goiești, unde va fi și finalul traseului, fetele putând fi felicitate și premiate pentru realizarea traseului. 

Începând cu ora 12.00, în comuna Goiești va avea loc un Festival local cu muzică populară, cu înălțarea Baloanelor cu aer cald, cu invitați din toate satele de pe Dealul Muierii. Duminică ora 14.00, la sosirea Convoiului, va avea loc o Conferință de presă cu privire la finalizarea Festivalului. Festivalul se va încheia cu un spectacol de muzică populară.

Vizualizări: 2,526

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: