Decanii şi prodecanii fac de serviciu pe facultăţi

Studenţii care nu trec pe la cursuri vor trece mai greu examenele. Pentru a ţine evidenţa celor care vin sau nu la cursuri, conducerea Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) a instituit serviciul pe instituţie.

Răspândit  frecvent în mediul preuniversitar, modelul este preluat şi de UCB pentru a avea un control temeinic asupra desfăşurării activităţii didactice. „Ideea de la care am plecat atunci când l-am înfiinţat este legată de faptul că nu există un control temeinic asupra desfăşurării activităţii didactice. O dată cu instituirea acestui serviciu pe unitate, situaţia se va schimba pentru cei cu absenţe multe, acestea fiind luate în considerare la examenele din sesiuni.  La nivelul universităţii, serviciul va fi asigurat de prorectori sau de cancelarul universitar, iar la nivelul componentelor de decani, prodecani şi de cancelari”, spune Liviu Neamţu, purtător de cuvânt în cadrul instituţiei de învăţământ. Dar nu numai studenţii vor fi controlaţi la prezenţă, ci şi cadrele didactice. În acest context se vor întocmi registre în care se vor înregistra prezenţele cadrelor didactice la cursuri, ale studenţilor, acţiunile desfăşurate în ziua respectivă. Potrivit hotărârii de senat, cadrul didactic va prezenta la pauză persoanei care asigură serviciul pe componentă situaţia studenţilor prezenţi la activităţile didactice, urmând ca acesta din urmă să prezinte la sfârşitul programului situaţia centralizatoare  pe componentă persoanei care asigură serviciul la nivelul universităţii. În cazul în care situaţiile solicitate nu vor exista, decanii sau directorii riscă să piardă indemnizaţiile de conducere.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: