Decebal Sulea neagă „salariile nesimţite” din Hidroelectrica

Liderul sindical Decebal Sulea a avut ieri o conferinţă de presă cu tema „Raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a Hidroelectrica SA”. Sindicaliştii au demontat acuzele administratorului special, care a încercat să acrediteze ideea că salariile mari stau la baza situaţiei financiare dificile a societăţii.

Preşedintele Hidrosind, Decebal Sulea, şi Secretarul General Nicolae Aurariu au demontat toate exagerările cuprinse în Raportul Administratorului Judiciar cu privire la salariile din companie. „Salariul din Hidroelectrica nu este de 1643 euro, ci acea suma cuprinde salariul de bază, sporuri, contribuţii sociale şi cheltuieli cu formarea profesională. Grila de salarizare nu cuprinde 59 se sporuri, ci un număr de 19 sporuri. Niciun salariat nu beneficiază de toate sporurile”, susţin sindicaliştii.

Schimb dur de replici între lichidator şi sindicate

Decebal Sulea nu a ezitat să se războiască deschis cu administratorul judiciar de la companie, Remus Borza, căruia i-a sugerat chiar să trimită acasă pe toată lumea ca să nu mai fie discuţii pe tema salariilor. „Astfel, fiecare familie de trei persoane din România poate să economisească 50 de lei într-un an de zile", sindicalistul recomandând să automatizeze complet, din comisionul încasat, hidrocentralele, barajele, digurile, staţiile de transformare, staţiile de pompe, castelele de echilibru, pe care să le şi supravegheze.

"Rezolvarea problemei salariaţilor va costa statul român 200 milioane lei anual, plus 5.200 ajutoare de şomaj pentru şomerii de lux de la Hidroelectrica… Pe dumneavoastră, cel care aţi curăţat Hidroelectrica de hoţi şi incompetenţi, vă rugăm să citiţi cu mare atenţie propriul raport din care reiese, totuşi, ca vinovaţii sunt în afara Hidroelectrica. Vă rugăm să-i numiţi explicit", i-a transmis Sulea lui Borza.

Salariile ar putea fi renegociate

Sindicatul Hidrosind ar putea demara în noiembrie 2012 negocierile cu administratorul judiciar al Hidroelectrica, firma Euro Insol, pentru reducerea fondului de salarii şi disponibilizări, a declarat miercuri preşedintele sindicatului, Decebal Sulea. "Până în prezent, între reprezentanţii sindicatului şi administratorul judiciar a avut loc o discuţie privind fondul de salariu şi numărul angajaţilor. În cursul lunii noiembrie ar putea avea loc o negociere privind reducerea fondului de salarii şi eventualele disponibilizări, în acest sens fiind vizat personalul TESA", a precizat Decebal Sulea.

La rândul său, secretarul general al Hidrosind, Nicolae Aurariu, a precizat că venitul mediu lunar brut al angajaţilor Hidroelectrica este de 1.170 euro, iar cel net de 820 euro. Potrivit lui Aurariu, cheltuielile cu personalul se ridică la peste 438 milioane lei, iar numărul mediul al salariaţilor în 2012 este de 5.243.

RAPORT

”Numărul impresionant de sporuri, adaosuri, prime, premieri și ajutoare (70 de astfel de beneficii) fac ca salariaţii să beneficieze în fapt, lunar, de venituri cu 300% mai mari decât salariul de bază. Spre exemplificare, conform statului de salarii aferent lunii iunie 2012, un angajat al cărui salariu de bază are un cuantum de 7.938 lei, realizează cumulat cu sporurile un venit de 23.737 lei aferent lunii respective, deci cu 200% mai mult față de salariul de încadrare”, se arată în Raportul administratorului judiciar privind cauzele și împrejurarile care au dus la intrarea în insolvență a Hidroelectrica.

Vizualizări: 213

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: