Decizie! O singură unitate pe Legea Muntelui în Gorj

Un singur punct de dezvoltare montană va funcționa în Gorj, în baza Legii Muntelui. Este vorba de un oficiu, care va desfășura activitate în orașul Tismana. La acesta vor fi arondate 12 localități din județ, situate în zonă montană, începând de la Baia de Fier până la Padeș. Inițial, discuțiile au fost ca o astfel de unitate să fie realizată și la Novaci.

La Tismana va fi înfiinţat un oficiu de dezvoltare montană, care se va ocupa de implementarea Legii Muntelui, finanţat prin programe guvernamentale, dar care va avea şi un rol de consultanţă pentru cei din zona montană. Oficiul din Gorj va fi subordonat unui centru regional, care va funcționa în județul Hunedoara. ”Am primit de la Ministerul Agriculturii o adresă prin care ni s-a comunicat lucrul acesta. Gorjul face parte dintr-o grupare de județe, alături de Hunedoara, Caraș Severin, Mehedinți și Timiș, care areun centru montan la Hațeg. De acest centru montan aparțin 6 oficii montane, în cele 4 județe cu zonă muntoasă. La noi este unul singur, la Tismana. Se discuta să se facă și la Novaci, dar văd că a rămas doar unul”, a declarat Marian Slivilescu, primarul orașului Tismana.

În țară vor funcționa 32 de oficii montane. Autoritățile locale din Tismana au primit ca sarcină să identifice un spațiu, de cel puțin 25mp, pe care să-l pună la dispoziție pentru înființarea oficiului, dar și să spună în ce măsură vor contribui cu mobilier și alte lucruri care țin de birotică. ”Rolul Oficiului este de a implementa în Gorj prevederile Legii Muntelui. Pentru păstrarea condițiilor de locuire din zona munților, care au fost amenințate de migrație, schimbări climatice, dezechilibre ecologice. Aici vor apela intreprinderi mici și mijlocii, fermieri, ONG-uri, care își propun să valorifice prevederile legii. Așteptăm normele de aplicare, eu cel puțin nu le-am văzut”, a explicat primarul din Tismana.

Autoritățile locale spun că au încă multe neclarități în ceea ce privește acest oficiu, dar și asupra modului în care va fi aplicată legea, dar și care vor fi avantajele ei. Un lucru cert este că Agenția Națională a Zonei Montane, care va răspunde de centrele și oficiile din țară, a început să recruteze deja personalul care să lucreze în cadrul lor, fiind vorba de 39 de posturi de consilier superior pentru care concursurile vor avea loc la începutul lunii aprilie.

Vizualizări: 567

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: