DECIZIE: Turcineşti, zonă cu potenţial turistic ridicat. Planul autorităţilor!

Comuna gorjeană Turcineşti a căpătat statutul de zonă cu potenţial turistic ridicat, printr-o hotărâre de guvern adoptată spre finalul săptămânii trecute. Primarul Dumitru Modrea spune că în acest moment localitatea „nu prea” este pregătită pentru primirea turiştilor în cele mai bune condiţii, dar speră ca acum să aibă şanse mai mari la atragerea finanţărilor nerambursabile. Unul dintre planurile sale este de a înfiinţa o bază de agrement, cu ştranduri care să devină iarna patinoare.

Șapte zone din ţară, printre care şi Turcineşti, au fost incluse, prin actul normativ adoptat în şedinţa Executivului din 29 august, pe lista unităţilor administrativ-teritoriale cu resurse turistice mari sau foarte mari. Astfel, proiectele de infrastructură turistică vor fi promovate cu prioritate în cadrul programelor naţionale, regionale şi judeţene de dezvoltare.

Primarul din Turcineşti, Dumitru Modrea, spune că de doi ani se zbate ca localitatea să capete acest statut. „Din 2016, de când am venit la primărie, am văzut că această comună nu are strategie şi nu este în zona turistică. Atunci mi-am propus să facem toate actele necesare, mai ales că am fost dezavantajat la un proiect cu privire la un cămin cultural. Văzând că am fost depunctat, am simţit că nu am aer. Ne-am apucat de treabă, am intrat în regulă cu tot ceea ce înseamnă documente. Le-am depus şi le-am susţinut personal. Am arătat că Turcineşti este o zonă foarte frumoasă, că face legătura între Turcineşti – Schela - Pasul Vâlcan, pe unde altădată trecea Regele Mihai”, a declarat primarul Dumitru Modrea.

În Turcineşti, turiştii pot vizita Muzeul Casa Cartianu. Clădirea ocupă o poziţie pitorească, pe malul unui pârâu, fiind realizată la începutul secolului al XVIII-lea. De asemenea, multe dintre bisericile din comună au o vechime de peste 200 de ani şi prezintă o arhitectură aparte. De altfel, în localitate sunt o mulţime de pensiuni care pun la dispoziţia turiştilor spaţii de cazare.

Autorităţile locale speră să obţină mai uşor finanţare nerambursabilă pentru dezvoltarea infrastructurii turistice. Primarul Modrea vrea o bază de agrement la intrarea în localitate. „Îmi este în atenţie în primul rând ca primăria să dezvolte o bază de agrement, cu două bazine de înot. Unul din bazine va fi acoperit, va funcţiona 24 de ore din 24, 12 luni din 12, iar celălalt pe perioada de iarnă îl vom folosi ca patinoar. Deja lucrez la un studiu de fezabilitate şi la un proiect cu această investiţie”, a explicat primarul din Turcineşti.

Vizualizări: 1,962

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: