Au pus cruce betonului amprentat. Romanescu vrea granit

Betonul amprentat din centrul municipiului Târgu Jiu este cârpit la fiecare pas. Lucrarea de mântuială consumă o grămadă de bani publici în fiecare an. Autorităţile locale spun că înlocuirea betonului cu granit înseamnă o cheltuială cât tot bugetul de investiţii pe un an. Primarul Marcel Romanescu vrea să contracteze un împrumut bancar pentru a schimba aspectul inestetic din centrul oraşului.

Praful s-a ales de betonul amprentat din centrul civic al municipiului Târgu Jiu! În toate zonele s-au format gropi, iar prin rosturile de dilataţie a crescut iarba. An de an, municipalitatea alocă sume uriaşe de bani pentru a face cârpelile necesare şi pentru lăcuirea suprafeţelor. De altfel, betonul este atât de distrus încât cei care trec prin zonă întâlnesc la fiecare pas câte o cârpeală. Una dintre reparaţiile făcute în ultima vreme, chiar la intrarea în Piaţa Prefecturii, seamănă aproape perfect cu o cruce.

„Le mulţumesc tuturor celor care au schimbat soluţia tehnică iniţială pentru centru. În loc să fie făcut cu granit, a ajuns să fie făcut cu beton amprentat. La momentul acesta, nu fac altceva decât să repar oalele sparte de alţii, dinaintea mea. Nu i-am făcut nimic betonului amprentat, dar iată că trebuie să aloc în fiecare an un miliard şi ceva (n.red. lei vechi) pentru a putea cât de cât să-l cârpesc. Nu putem discuta de reparaţii în totalitate”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.

Autorităţile locale spun că vor să pună granit, dar că nu au banii necesari pentru a face astfel de lucrări. Primarul Marcel Romanescu vorbeşte inclusiv de contractarea unui împrumut bancar. „Dacă Consiliul Local va accepta, şi sper să găsesc colaborare, mergem chiar şi pe varianta unui împrumut pentru amenajarea centrului cu această soluţie, cu granit, cum este în toate oraşele turistice care se respectă. Investiţia, după părerea mea, se ridică undeva la 3-4 milioane de euro. E o investiţie foarte, foarte mare să suport din bugetul local pe un an, acesta este de fapt tot bugetul primăriei pe investiţii pe un an. Nu ai cum să îl aloci doar pentru un obiectiv. Poate vor accepta consilierii şi facem un împrumut. O să fac o propunere în acest sens”, a explicat edilul din Târgu Jiu.

Proiectul de modernizare a Ansamblului Monumental Calea Eroilor prevede aplicarea de granit.

Vizualizări: 3,364

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: