Demisia sau demiterea....

Mulţi sunt cei care l-au înjurat pe Funeriu pentru metoda de a da bacalaureatul sub observaţia camerelor de luat vederi. Măsura a fost instituită pentru a scăpa odată de impostură, furt şi falsitate, racile care puseseră stăpânire pe învăţământul preuniversitar transformând totul într-o afacere bănoasă pentru o parte din profesorii care aveau ceva treburi în acest domeniu. Rezultatul măsurii a fostul unul care a perplexat societatea românească aducându-i sub nas adevărata valoare a învăţământului care, pe unii i-a şocat. Funeriu a luat înjurături la greu, mulţi dintre cei cu musca pe căciulă au ieşit public scuzându-i pe absolvenţii de liceu care n-au trecut proba bacalaureatului prin faptul că s-au emoţionat în faţa camerelor de supraveghere şi şi-au şters din memorie toate cunoştinţele însuşite în cei patru ani de liceu. Guvernul s-a schimbat şi odată cu el şi ministrul învăţământului. Mulţi dintre tartorii învăţământului preuniversitar, aflaţi până acum în opoziţie şi acompaniaţi de sindicatele cadrelor didactice, ameninţau că odată veniţi la putere vor desfiinţa camerele ce au stresat bieţii copii. Premierul Ponta le-a tăiat elanul doritorilor şi a anunţat public că şi anul acesta bacalaureatul va fi susţinut după metoda Funeriu. Deci trece doar cine învaţă nu şi cine are doar bani ! Că veni vorba de educaţie şi de ministerul educaţiei, nu pot să înţeleg un lucru relativ simplu; de ce premierul Ponta îl mai menţine în funcţie pe ministru educaţiei Ioan Mang atâta timp cât este acuzat de copierea grosolană a unor lucrări aşa-zis ştiinţifice care au văzut lumina tiparului în diverse publicaţii de specialitate. Autorii reali ai acelor lucrări şi-au recunoscut paternitatea asupra acestor materiale ştiinţifice dar ministrul o ţine una şi bună că n-a semnat acele lucrări, ci doar un subaltern zelos le-ar fi trimis spre publicare pentru a-i face pe plac şefului. Mai stupid de atât nici că se poate. În realitate, în lumea „bună“ a universitarilor, cel care a ajuns profesor are la dispoziţie o întreagă armată de « negri » aspiranţi la titluri universitare care muncesc pe rupte pentru dom’ profesor pregătindu-i tot felul de lucrări şi articole ştiinţifice pe care acesta doar le semnează, de multe ori şi fără să le citească. Şi astea toate pentru a spori prestigiul profesorului, care în funcţie de contribuţia fiecăruia îi ajută să-şi obţină gradele universitare. Obedienţa în faţa mandarinilor este deja o formă de manifestare obişnuită. Sigur că metoda nu este general valabilă, dar este atât de frecventă încât acolo unde nu se manifestă este considerată un accident....Dacă actualul ministru al educaţie nu dispare într-un fel sau altul, prin demisie sau prin demitere, partidul din care provine, PSD, va avea o gravă problemă de imagine, mai ales că prima nominalizată pentru acest fotoliu a avut şi ea tot felul de probleme inclusiv de gramatică...Aici nu mai este vorba de un atac al opoziţiei asupra membrilor puterii, nu mai este vorba de interese obscure faţă de fondurile ministerului este vorba pur şi simplu de faptul că un ministru al educaţiei a fost prins furând....

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: