Demisii şi amenzi de sute de milioane după gunoiul de la Cărbuneşti

Garda de Mediu Gorj a aplicat amenzi uriaşe, atât primăriei Târgu Cărbunești cât și operatorului de salubritate de pe raza orașului. Astfel, primăria va trebui să suporte o amendă de 300 de milioane în timp ce operatorul de salubritate va plăti 800 de milioane pentru că a depozitat gunoiul pe vechea groapă de gunoi a orașului. Primarul Mihai Mazilu se resemnează și spune că într-adevăr reclamația făcută de fostul viceprimar Ion Fugaru s-a adeverit. Acesta a mai spus că o astfel de amendă ar putea auto-închide operatorul de salubritate.

Amenzi de sute de milioane pentru autoritatea locală şi operatorul de salubritate din Cărbuneşti. Garda de Mediu nu a stat pe gânduri şi a sancţionat drastic primăria pentru gunoaiele găsite luni pe fosta groapă de gunoi. ”La Cărbuneşti am aplicat două sancţiuni, una în valoare de 300 de milioane pentru primărie şi alta de 800 de milioane pentru operatorul de salubritate pentru că nu a respectat măsurile impuse de Garda de Mediu la controalele anterioare și nici actul de reglementare din autorizația de mediu”, a declarat Ilie Ovidiu, prim comisarul Gărzii de Mediu Gorj.

Mazilu: ”A avut şi acest cetăţean dreptate”

Primarul Mihai Mazilu a fost lăsat fără cuvinte de valoarea amenzilor declarând până la urmă că vinovatul va plăti. ”Este o amendă oarecum nemeritată, ni s-a reproșat că de ce nu am paznic la groapa de gunoi când se ştie foarte bine că legea nu-mi dă voie să angajez. Asta e, trebuia să fim mai vigilenţi, a avut și acest cetățean al Cărbuneştiului dreptate a 34-a oară. Culmea este că eu am fost în urmă cu o lună la groapă şi totul era în ordine”, a declarat Mihai Mazilu, primarul din Cărbunești.

Directorul Serviciului de Salubritate, demis

Primarul din Cărbunești a spus ieri că ar putea ajunge chiar să-l demită pe directorul serviciului de salubritate. ”Față de acest operator mă gândesc și la demiterea directorului pentru faptul că m-a mințit. Consiliul Local trebuie să știe orice fel de probleme. Eu am rămas stupefiat de ce era acolo. În plus este destul de mare amenda pentru acest operator, chiar să-l auto-închidă”, a declarat primarul Mazilu.

Vizualizări: 123

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: