Derby nedecis la județ

Etapa a 11-a a campionatului județean de fotbal a adus față în față principalele favorite la titlul de campioană și implicit prezența la barajul de promovare în liga a treia, Știința Turceni și Petrofac Țicleni. Ambele echipe erau neînvinse înaintea duelului direct de duminică de la Turceni, meciul căpătând astfel forma unui adevărat derby pe viață și pe moarte. Asta a fost scos și mai mult în evidență de cele 17 cartonașe galbene și 2 roșii acordate de centralul partidei. Până la urmă, ambele echipe au rămas neînvinse și după acest al unsprezecelea test, partida terminându-se la egalitate, 2 la 2. Pentru cei de la Țicleni a fost primul pas greșit din acest sezon după 10 victorii consecutive dar, pentru că au jucat în deplasare, se pot considera mulțumiți de remiză. Turceniul, în schimb, a pierdut o șansă extrem de importantă de a trece în fața rivalilor. Știința rămâne pe locul 2, la 2 puncte de lider și asta din cauza pasului greșit făcut la Tismana în etapa a treia, scor 1 la 1. De remiza celor două echipe au profitat Mătăsari II și Bălești, cele două echipe reușind să câștige în deplasare la Hurezani, respectiv Peștișani și să se apropie de lider. Până la finalul turului au mai rămas însă 6 etape, suficient ca ierarhiile să sufere modificări.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: