Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Despre tauri și oameni

În urmă cu aproximativ o lună, o fotografie făcea turul internetului: înfățișa un toreador stând în fund, cu cearșaful ăla roșu aruncat lângă el și capul în palme, părând să plângă. Taurul cu care se luptase putea fi văzut la un metru de el, privindu-l calm și blând. Conform poveștii popularizate pe internet, eroul pozei se numește Alvaro Munera și tot lui i-au fost atribuite aceste cuvinte, pe care le-ar fi rostit imediat după ceea ce a devenit celebră drept ”ultima sa luptă”: ”Și, brusc, m-am uitat la taur. Avea în ochi acea inocență pe care o au toate animalele și m-a privit de parcă mă implora. A fost ca un urlet pentru dreptate adresat unui resort adânc al sufletului meu. Reacția mea o descriu ca pe o rugăciune, pentru că acela care-și mărturisește crimele se spune că va fi iertat. M-am simțit cel mai mare rahat de pe pământ”.

De fapt, e ficțiune. Alvaro Munera există și, într-adevăr, duce acum o campanie împotriva luptelor cu tauri, după ce-a fost un toreador cunoscut. Singura problemă e că a revenit la sentimente mai bune abia după ce, la adevărata sa ultimă luptă, un taur l-a lovit și i-a fracturat coloana în zona cervicală, lăsându-l paralizat pe viață.  Cam târziu ca să-l mai credem că se căieşte sincer. Poza e, probabil, reală, dar cel din ea e un alt toreador, şi nici nu e însoţită de povestea asta moralizatoare despre regret și revelație care a dat mult mai bine la oameni şi poate chiar a ajutat cauza, atâta timp cât a trecut drept adevărată.

Într-adevăr, să omori animale pentru divertisment e profund greșit. Asta poţi spune cu uşurinţă. Problema apare la omorâtul lor pentru hrană. E moral? Sigur că nu e, o recunosc mulţi carnivori. Dar pot aceştia să devină vegetarieni absoluţi? Cei mai mulţi nu. S-a demonstrat, de altfel, că proteina animală a contribuit la însăşi evoluţia omului. Nu o putem repudia şi e târziu acum, după milioane de ani de ucis pentru hrană, să ne dăm fecioare. Este un păcat cu care trebuie să trăim și pentru care unii dintre noi nu se vor ierta, cu adevărat, niciodată. Dar încercând să vindecăm apetenţa pentru crimă a societăţii folosind o minciună e chiar şi mai nociv. Odată dezvăluit adevărul, tabăra adversă va susţine că adversarii lor nu au argumente reale. Şi-atunci, cine ştie, poate vor începe coridele cu câini.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: