Dezbatere despre sindromul Down. Ce acuză organizatorii!

Luni, 28 noiembrie 2016, Asociația Down Art Therapy, alături de Vasiliada Tg-Jiu, au organizat dezbaterea ,,Sindromul Down. Oportunități și Temeri”. Urmând Ziua Mondială a Persoanelor cu Handicap (3 decembrie) și având participarea unor cadre didactice din județul Gorj, evenimentul s-a axat pe împărtășirea experienței participanților în lucrul/comunicarea cu persoane cu sindrom Down.

Pe parcursul celor 90 minute, subiecte precum cenzura videoclipului Dragă viitoare mamă în Franța, diagnosticul prenatal și avortul amăgitor-numit ,,terapeutic”, felul descumpănitor în care medicii dau părinților vestea că pruncul e posibil să aibă Down (implicit nevoia de a prezenta obiectiv situația și propunerea de a oferi soluții alternative precum adopția), necesitatea îndrumării spre puncte de sprijin (ONG-uri dedicate copiilor cu sindrom Down) și a înființării la nivel local a unor grupuri de suport pentru părinți, biblioteca DART, terapii și educație timpurie, statistici la nivel județean, exemple de succes din țară și străinătate, etc. au fost dezbătute alături de cei prezenți.

În final, participanții și-au exprimat părerile/emoțiile trăite pe parcursul prezentării și având un feedback pozitiv, s-au stabilit coordonatele viitoarelor întâlniri (ianuarie 2017).

De plâns rămâne lipsa rușinoasă de interes a reprezentanților instituțiilor care lucrează direct/indirect cu persoane cu sindrom Down (Primărie, Prefectură, Consiliu Județean, DGASPC, IȘJ, CASJ, DSP, Spitalul Județean, CȘEI, CJRAE, etc.), ai asociațiilor și fundațiilor gorjene invitate, ai presei locale chemate la dezbatere, a căror participare era esențială pentru o dezbatere interdisciplinară, dar care nu au găsit de cuviință să delege o persoană care să ia parte la eveniment.

Privind totuși cu nădejde spre viitor,

Radu Buțu, președintele Asociației, în numele echipei Down Art Therapy Tg-Jiu

Vizualizări: 775

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: